Azi, cu începere de la orele 11.00, la Sala Polivalentă din municipiu, clubul de arte marţiale Nippon Budo Sport, condus de sensei nicolae Pănuţă, şi-a premiat sportivii şi colaboratorii, în cadrul „Galei kyokushin – Nippon Budo Sport 2018”.
Pe lângă cei peste 150 de copii prezenţi la eveniment, au mai participat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Dumitru Mergeani, directorul Direcţiei Judeţene de Sport şi Tineret, Liviu Urlich, fosa atletă olimpică Elena Fidatov Moruzov, numeroși sportivi, antrenori și arbitrii de profil din țară…dar şi mulți perinti şi fani ai artelor marţiale din municipiu și județ.
„Este o reală bucurie că după aproape 30 de ani de activitate, să am onoarea de a fi azi în faţa dumneavoastră şi de a ne prezenta cu rezultate remarcabile obţinute cu munca, pregătire şi dăruire.
Sunt mândru că am ajuns în acest punct şi îmi doresc să putem continua şi să urcăm pe scara performanţei, aşa cum am făcut an de an, cu ajutorul părinţilor în primul rând, dar şi al iubitorilor acestor sporturi marţiale, fără care, sincer, ne-ar fi fost foarte greu să promovăm performanţa!” – a spus în deschidere sensei Nicolae Pănuţa.

Articolul precedentAu început lucrările la podul suspendat Tulcea – Brăila!
Articolul următorZiua Revoluției, marcată printr-un ceremonial militar și religios