Inspectoratul de Jandarmi Județean Tulcea și Gruparea de Jandarmi Mobilă Constanța au participat la  Exercițiul multinațional „Sea Shield 2023”, desfășurat astăzi în zona Mahmudia – Bălteni.  A fost simulată evacuarea populaţiei în caz de pericol.

„Secvenţa de instruire a implicat folosirea de forte și mijloace din cadrul Jandarmeriei Tulcea și Grupării de Jandarmi Mobilă Constanța, având ca temă principală evacuarea  populației civile dintr-o zonă de risc și relocarea populației într-o zonă sigură, în contextul decretării unei stări extraordinare. Jandarmii au acționat pentru asigurarea măsurilor de protecție atât în zona evacuată, cât și în tabăra constituită temporar în acest scop, precum și pentru respingerea unor activități ostile,” transmite IJJ Tulcea.

Exercițiul este organizat de Forțele Navale Române, în perioada 20 martie – 2 aprilie și planificat să se desfășoare în zona de responsabilitate, în sud-estul României, pe mare, pe fluviu, în Delta Dunării și în zona costieră, cu participarea militarilor şi reprezentanţilor mai multor instituţii din sistemul naţional de apărare, precum şi din alte 12 state aliate şi partenere care vor desfăşura, în toate mediile de acţiune, activităţi complexe de antrenament.

Antrenamentele în comun se întind pe mai multe zile și se  desfășoară atât pe mare, în Delta Dunării, cât și în zona costieră. Exercițiile presupun scenarii de antrenament cu muniție reală, scenarii de asalt, scenarii pentru evacuarea populației din unele zone atacate, respingerea unui atac aerian și se vor încheia pe 2 aprilie.

Imagine

Imagine

Surs[ foto video IJJ Tulcea

Sursa: Realitatea de Tulcea

Articolul precedentRomânii, expuși unui nou tip de FRAUDĂ, în urma căreia le dispar BANII din conturi! Cum sunt PĂCĂLIȚI oamenii
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET