Un nou transport de ajutoare umanitare, colectate de locuitorii municipiului Tulcea, ajunge astăzi în Ucraina. Donațiile au fost colectate prin intermediul Call Center-ului D.A.P.S.

Produsele au fost trimise în localitățile ucrainene aflate în imediata vecinătate a graniței cu județul Tulcea, la solicitarea autorităților locale și a unor voluntari.

Imagine

În dimineața acestei zile, angajați ai DAPS, Servicii Publice, DIAP, alături de voluntarii de la ,,O facem, Tulcea!”, au încărcat 3 camioane și o dubă de marfă cu produse constând în alimente neperisabile, hrană pentru copii, medicamente, produse de igienă, truse de prim ajutor, pături, haine groase, lumânări, lanterne. După ora prânzului, la Isaccea, donațiile au fost transferate în două TIR-uri care le vor distribui în localitățile ucrainene de peste Dunăre (Ismail, Tatarbunar, Cetatea Albă și altele).

Imagine

Totodată, produsele provenite din donații sunt distribuite și persoanelor care s-au cazat în Tulcea. Au fost adresate solicitări prin Call Center sau, în multe cazuri, cetățenii ucraineni se prezintă direct la sediul DAPS din str. Isaccei nr. 36, unde sunt ajutați cu produsele disponibile și sunt luați în evidență.

 

În cursul zilei de ieri, Primăria Municipiului Tulcea a organizat 3 transporturi pntru cetățenii ucraineni, toate către București, iar astăzi alte trei (două către București, unul spre Galați). Au fost utilizate autobuze STP și autocarul ansamblului ,,Baladele Deltei”.

Imagine

Sursa: Realitatea de Tulcea

Articolul precedentVIDEO Imagini emoționante. Șase militari morți la datorie conduși pe ultimul drum
Articolul următorPutin: Sancțiunile impuse Rusiei seamănă cu o declarație de război