O femeie de 65 de ani a murit carbonizată într-un incendiu izbucnit în locuința sa din localitatea tulceană Ostrov. Pompierii chemați să stingă flăcările sunt cei care i-au găsit trupul. Incendiul ar fi pornit de la o lumânare lăsată nesupravegheată.
Pompierii din Măcin au ajuns la fața locului cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și un echipaj SAJ Tulcea. Primii sosiți au fost membri Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Ostrov cu o cisternă, care au reușit localizarea incendiului.
Din nefericire, în interiorul casei a fost găsită o victimă carbonizată, femeie în vârstă de aproximativ 65 de ani.
Au ars bunurile din camera în care a fost găsită victima și acoperișul casei.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost foc deschis în spații închise (o candelă sau lumânare lăsată aprinsă, nesupravegheată.
Sursa: Realitatea de Tulcea