O fată de 19 ani a murit și patru tineri au ajuns la spital în urma unui accident petrecut noaptea trecută pe DJ222, în apropierea localității tulcene Lunca. Un autoturism a intrat într- un copac de la marginea drumului.
Au intervenit de urgență două echipaje din cadrul Stației de Pompieri Babadag cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, în sprijin sosind patru echipaje SAJ Tulcea.
La fața locului salvatorii au fost găsite cinci victime, dintre care două încarcerate conducătorul auto și pasagera din dreapta față. Din nefericire, tânăra, în vârstă de 19 ani, prezenta leziuni incompatibile cu viața, medicul de pe ambulanța SAJ pronunțând decesul. Celelalte patru victime cu multiple traumatisme, au fost transportate la spital,.
Ce spun polițiștii
Un tânăr de 19 ani din București, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 222, pe relatia Jurilovca – 2 Cantoane, „pe fondul altor preocupari si al vitezei”, a pierdut controlul autoturismului și a lovit un pom aflat în afara carosabilului. În urma accidentului a rezultat decesul unei tinere de 19 ani, din Bucuresti și ranirea soferului si a trei pasageri cu varsta intre 16 si 19 ani.
Şoferul poseda permis de conducere corespunzator categoriei, iar la testarea cu aparatul etilotest a rezultat pozitiv.
A fost intocmit un dosar penal,.
Sursa: Realitatea de Tulcea