O femeie de 52 de ani a murit pe loc într-un accident provocat de un șofer care consumase droguri. Teribilul accident a avut loc la ieșire din municipiul Tulcea.
Șoferul, un bărbat în vârstă de 32 de ani, din municipiul București, în timp ce conducea un autoturism pe strada Babadag, din direcția localității Cataloi, pe fondul neadaptării vitezei în curbă, a pierdut controlul direcției de deplasare și a pătruns pe sensul opus, lovind un autoturism condus de o femeie în vârstă de 52 de ani, din județul Tulcea.
Din păcate, în urma impactului a rezultat decesul conducătoarei auto în vârstă de 52 de ani.
„Conducătorul auto deține permis de conducere valabil, iar la testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ. Totodată bărbatul a fost testat cu aparatul DrugTest care a indicat un rezultat pozitiv, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor psihoactive,” transmite IPJ Tulcea,
Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, urmând a fi stabilite cu exactitate toate cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul rutier.
Sursa: Realitatea de Tulcea