Un băiat de 15 ani a uimit prin ambiția de care a dat dovadă. Copilul face naveta 80 de kilometri dus-întors, singur, pentru a juca fotbal. Antrenorul său este impresionat și spune că succesul adolescentului este datorat tocmai efortului de care dă dovadă. 

Rareș este un băiat de 15 ani din satul Murighiol, județul Tulcea. Acesta face naveta zilnic de când era în clasa a II-a, doar ca să joace fotbal la oraș.

„Nu mi-a fost deloc ușor deoarece trebuia să fac naveta patru zile pe săptămână câte 80 de kilometri cu microbuizul să ajung la antrenament. Fotbalul pentru mine nu mai este demult un sport, este o pasiune foarte mare

Pe mine fotbalul m-a educat, m-a disciplinat, m-a făcut mai responsabil, mai ambițios și mi-a arătat mereu că pot sp fiu mai puternic în orice moment”, povestește băiatul. 

Rareș provine dintr-o familie modestă, de oameni simpli și muncitori, care i-au insuflat ambiția de a reuși și a-și depăși condiția.

„Pe mine mă determină să fac naveta în fiecare zi dorința de a fi cel mai bun și de a le arăta părinților mei că trebuie să fie mândri de mine”, a mai spus Rareș. 

De curând, băiatul a devenit și căpitanul echipei, iar visul său cel mai mare este să câștige Cupa Mondială. 

Sursa: Realitatea de Tulcea

Articolul precedentPrognoza meteo 29 iunie. Cod portocaliu de caniculă – temperaturi de până la 38 de grade
Articolul următorFlorin Cîțu și-a dat demisia de la șefia Senatului