Vernisajul expoziției „Urme ale istoriei turce“, a avut loc luni, 11 iulie,  la Muzeul de Artă. Acțiunea a fost organizată de Uniunea Democrată Turcă din România, Sucursala Tulcea, cu sprijinul Centrului Cultural Turc Yunus Emre Constanța.

La evenimentul care a beneficiat de prezența Excelenței Sale Doamna  Füsun Aramaz, Ambasadorul Republicii Turcia în România, au mai participat primarul municipiului Tulcea, Ștefan Ilie, precum și deputații George Șișcu și Iusein Ibram.

„Este o onoare pentru mine să fiu astăzi alături de dumneavoastră de Kurban Bayram. Având în vedere subiectul întâlnirii, „Urme ale istoriei turce în Dobrogea“, trebuie menționat că cea mai mare comunitate de turci trăiește în Dobrogea. Aș vrea să vorbesc și despre relații interumane ale etnicilor turci cu celelalte etnii, toate trăind în armonie, inclusiv în orașul Babadag, unde am foarte mulți prieteni din etnia dumneavoastră. Cu toții suntem bucuroși să trăim într-o armonie desăvârșită, aceasta fiind o urmă pe care istoria turcă a lăsat-o în această zonă.  

O astfel de conviețuire multietnică a transformat această provincie într-un adevărat „Muzeu în aer liber” şi într-un „Model de conviețuire”, dincolo de hotarele României, chiar şi pentru Europa întreagă, dacă nu şi pentru restul lumii, în general.       

    Vă mulțumim, dragi etnici turci conviețuitori, pentru că ați fost și ne sunteți alături, contribuind la conservarea și dezvoltarea acestui frumos mozaic multicultural care este județul Tulcea“, a declarat vicepreședintele Mihai Huleni.

Sursa: Realitatea de Tulcea

Articolul precedentRomânia ar putea închide toate orfelinatele în următoarele luni. Aproape 50.000 de copii sunt în centre de plasament
Articolul următorRiscul reinfectării cu coronavirus creşte odată cu răspândirea variantei BA.5. Avertismentul experților în boli infecțioase