Colegiul Dobrogean „Spiru Haret” face parte  din EPAS (Școli – ambasador ale Parlamentului European în România), și  organizează frecvent activități care promovează valorile europene. Anul şcolar 2021-2022 este unul bogat în evenimente. Astfel, începutul de an a debutat cu activități  menite atât să popularizeze proiectul în scoală, cât şi să-i învețe pe elevi lucruri noi legate de  instituțiile europene şi, mai cu seamă,  despre modul în care funcționează  Parlamentul European. Astfel, s-a actualizat colțul dedicat proiectului EPAS, adăugându-i-se materialele primite și -au reconstituit echipele ambasadorilor juniori si seniori, coordonator fiind  prof. Caulea-Popescu Nicoleta.

Ambasadorii juniori, coordonați de ambasadorii seniori, au desfășurat  sesiuni de informare  la diverse clase de liceu, care au vizat temele: Parlamentul European: prezentare, atribuții, comitete; Premiul Saharov pentru libertatea de gândire, premiile Parlamentului European, Ziua Porților Deschise ale Parlamentului, țări ale Parlamentului European, protecția drepturilor omului in Uniunea Europeană.       

Tema Protecția mediului în UE a avut un ecou deosebit în rândul elevilor din clasa a IX-a, ea fiind dezbătută în două sesiuni de lucru – activitate la care au participat elevi de aceeași vârstă. După desfășurarea activității , s-au împărțit pliante, iar ambasadorii juniori au răspuns la întrebările adresate de participanți.

Ambasadori juniori din clasele a X-a și a XI-a au desfășurat  activități la clase diferite, conform manualului EPAS. Elevii participanți au răspuns la mai multe întrebări privind rolul instituțiilor europene. Mai mult, materialele prezentate au fost solicitate în vederea rediscutării în cadrul orei de dirigenție. Materialele realizate de ambasadorii juniori pot fi accesate oricând în scop educativ de către profesorii colegiului.

O activitate interesantă s-a desfăşurat cu sprijinul Autorității Electorale Permanente – Filiala Sud-Est  – Biroul Județean Tulcea în martie, când elevii din clasa a X-a au organizat şi alegeri pentru Parlamentul European, având  candidați din rândul acestora, această activitate având scopul de a conștientiza importanța votului, de a afla mai multe despre tipurile de alegeri în țară şi despre necesitatea exercitării acestui drept fundamental într-o societate democratică.

 

 

Sursa: Realitatea de Tulcea

Articolul precedentConvoaiele umanitare pentru Ucraina, taxate. Un TIR ajunge să plătească 80 de euro pentru o trecere prin Vama Isaccea
Articolul următorMarius Budăi: De voucherele de 50 de euro vor beneficia peste 2,3 milioane de români