Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța este în plină campanie de pregătire pentru iarnă, desfășurând activități specifice ce au ca obiectiv asigurarea desfășurării în condiții normale a circulației rutiere în sezonul rece.
Pe rețeaua de drumuri de circa 1700 km de drumuri naționale din administrare, aflate pe raza județelor Constanța, Ialomița, Călărași, Brăila și Tulcea, au fost efectuate reparații asfaltice pe o suprafață de 68.459,66 m2, colmatări de fisuri și crăpături asfaltice pe o lungime de 475.138 ml și urmează aprovizionarea cu 60 tone mixtură stocabilă, procedura de achiziție fiind finalizată azi, 17 noiembrie 2020.
Au fost montate toate indicatoarele de iarnă, respectiv 1580 buc, iar în ce privește panourile parazăpezi, acțiunea de montare este în curs de desfășurare – s-au montat 43.782,30 ml – și se va încheia până la 1 decembrie 2020, în funcție de finalizarea lucrărilor agricole specifice.
“Avem pregătite toate cele 30 baze de deszăpezire și cele 6 puncte sprijin, iar în cele 26 depozite acoperite de sare (din care 13 nou construite), 9 stații de preparare soluție lichidă de clorura de calciu şi 17 bazine de stocare soluție lichidă de deszăpezire, avem cantitățile prevăzute pentru această dată de “Normativul privind prevenirea şi combaterea înzăpezirii drumurilor publice” AND 525/2013, respectiv: 19.535,34 tone de sare; 458,70 tone de clorură de calciu; 96,74 tone de produs ecologic; 4.475 tone de nisip”, anunță DRDP Comstanța.
Pentru programul de iarnă 2020-2021 sunt finalizate toate achizițiile publice pentru serviciile de întreţinere curentă pe timp de iarnă, iar autoutilajele de deszăpezire vor intra în baze gradual, în funcție de evoluția condițiilor climatice.