Poliția Rutieră Tulcea a desfășurat o acțiune timp de trei zile,pentru combaterea indisciplinei pietonilor, aceasta fiind a doua cauză generatoare de accidente rutiere grave (după nerespectarea regimului legal de viteză) la nivelul județului,

 

          În cadrul acțiunii, polițiștii au aplicat 219 sancțiuni contravenționale în valoare de 107.815 lei, la legislația privind circulația pe drumurile publice, dintre care 38 au fost aplicate pietonilor, 12 bicicliștilor și 8 căruțașilor, 113 fiind aplicate conducătorilor auto participanți la traficul rutier, iar 48 au fost aplicate la Legea nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid 19.

De asemenea, polițiștii au reținut 22 permise de conducere și au retras 9 certificate de înmatriculare.

Astfel de acțiuni vor fi desfășurate de Poliția Rutieră și în perioada următoare.

Sursa: Realitatea de Tulcea

Articolul precedentVIDEO Jaf cu bilețel la o bancă din București: „Dacă nu-mi dai banii, te tai”. Atacatorul a obținut 10.000 de lei
Articolul următorD.R.D.P. Constanța, pregătiri pentru iarnă în cele cinci județe! 30 de baze de dezăpezire