Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Chilia au intervenit pentru salvarea a două persoane care erau în pericol de scufundare, pe brațul Chilia.

 În noaptea de 2 spre 3 octombrie, în jurul orei 01.30,  polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Chilia au fost sesizați telefonic de către Serviciul de Urgență 112 despre faptul că pe brațul Chilia, în zona kilometrului fluvial 11, se află o ambarcațiune în pericol de scufundare la bordul căreia se află două persoane. Poliţiştii de frontieră au acționat operativ deplasându-se în zonă cu o ambarcaţiune rapidă.

Imediat şalupa a fost ancorată la mal unde polițiștii de frontieră au evacuat apa din aceasta, au identificat și remediat cauza infiltrărilor de apă, respectiv deblocarea pompei de santină, astfel șalupa revenind la stare de flotabilitate. Cele două persoane, în vârstă de 51, respectiv 59 de ani aflate la bordul ambarcațiunii,  în scop turistic, au decis, nemaifiind în pericol, să rămână în același loc, urmând ca în cursul zilei de astăzi să se deplaseze spre Tulcea cu o altă ambarcațiune, care aparținea unei cunoștințe.

Articolul precedentAccident rutier pe DJ 229 aproape de Satu Nou
Articolul următorDescărcare arheologică pentru Podul peste Dunăre, pe repede înainte!