Institutul de Cercetări Eco-Muzeale (ICEM) a semnat săptămâna trecută un contract de peste opt sute de mii de lei cu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pentru descărcarea arheologică a terenului pe care va fi amplasat viitorul Pod peste Dunăre precum şi infrastructura rutieră adiacentă acestuia.

Propunerea financiară a Institutului de Cercetări Eco-Muzeale din Tulcea a fost negociată „la sânge” de preprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) care au oferit într-un final un contract de 834.666,67 lei, deşi suma propusă de ICEM a fost un pic mai mare.

Chiar şi cu acest contract, destul de generos la prima vedere, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale (ICEM) Tulcea are termene foarte stricte pentru descărcarea arheologică, mai ales pe primele două subetape.

„Contractul are două etape iar prima dintre etape are la rândul ei două subetape foarte importante şi, de asemenea, foarte stricte ca şi termen. Vorbim de o primă subetapă ce priveşte cercetările arheologice din zona „La Grădini” situată pe raza administrativă a comunei Jijila pe o suprafaţă de circa 1,6 hectare şi o a doua subetapă pentru gropile de împrumut pământ, încă nedefinite de beneficiar dar care, conform contractului, depăşesc 7 hectare. Tot conform contractului, de la obţinerea autorizaţiilor avem obligaţia să cerem beneficiarului să ne pună la dispoziţie logistica necesară pentru a executa lucrarea în cel mult 36 de zile. Şi pentru că deja am obţinut autorizaţiile, chiar mai repede decât se aşteptau cei de la CNAIR, ba chiar şi noi, respectiv în numai 2 zile ciar vrem să începem lucrarea de luni, 8 octombrie 2018, motivat de faptul că dacă vom avea temperaturi diurne sub 10 grade Celsius ar putea fi afectate cercetările. Nu mai zic dacă va ninge sau vor fi temperaturi negative”, a declarat managerul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale din Tulcea, dr. Sorin Ailincăi.

Organizarea de şantier va fi pe malul brăilean

Chiar dacă acest contract pentru descărcarea arheologică a terenului pe care se va construi Podul peste Dunăre şi lucrările adiacente acestuia a fost semnat mai târziu decât cel de pe malul brăilean al Dunării, acest lucru nu ar trebui să ne îngrijoreze deoarece, potrivit unei notificări transmise de către constructor Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere organizarea de şantier va fi pe malul brăilean.

„Ştiu că pe malul celălalt al Dunării cercetarea arheologică a fost finalizată şi asta din două motive. Primul dintre ele este acela că ei au avut o suprafaţă mult mai mică decât noi şi al doilea că aşa a cerut constructorul motivat de faptul că organizarea de şantier va fi acolo. Şi noi ne dorim foarte mult ca la sfârşitul lunii viitoare să finalizăm prima subetapă a contractului astfel încât să ne fie pusă la dispoziţie o parte din suma din contract după ce ni s-a alocat o prefinanţare de 20% imediat după obţinerea autorizaţiilor. La fel, cea de-a doua subetapă este posibil să o finalizăm cu mult mai devreme decât cele 9 luni din contract, eu chiar mi-aş dori până la sfârşitul anului. În ceea ce priveşte a doua etapă a contractului aceasta se referă la supravegherea arheologică pe durata realizării investiţiei până la punerea în funcţiune ceea ce înseamnă până la recepţia finală a podului”, a mai spus managerul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale din Tulcea, dr. Sorin Ailincăi.

Despăgubiri pentru expropieri de peste 10 milioane de lei 

Guvernul a pregătit peste 10 milioane lei pentru a expropria terenuri în suprafață totală de circa 64 de hectare necesare construirii podului suspendat peste Dunăre de la Brăila, cel mai mare proiect de infrastructură din ultimii 28 de ani, a cărui proiectare și execuție costă 2 miliarde de lei. În total vor fi expropriate 64,2 hectare de teren în județele Brăila (localitățile Brăila și Vădeni) și Tulcea (Smârdan și Jijila), iar proprietarii vor primi în total, în compensație, circa 10,35 milioane lei, suma fiind stabilită în urma unei evaluări ANEVAR de luna trecută. Proiectul are statut de lucrare de utilitate publică de interes național și necesită exproprierea unui număr de 400 de proprietăți, iar prin realizarea acestei investiţii urmărindu-se crearea unei căi de comunicație moderne, cu implicații în dezvoltarea regională a zonei, a fluidizării traficului între localitățile Brăila, Galați, Tulcea și Constanța, creșterea siguranței utilizatorilor, micșararea timpilor de parcurs și scăderea poluării la toate nivelele în zonele în prezent tranzitate. Podul suspendat va avea o lungime totală de 1.974,30 metri, o deschidere centrală de 1.120 metri și două deschideri laterale, de 489,65 și 364,65 metri. Gabaritul pe verticală al podului va fi de 38 metri de la nivelul de inundații maxim, îndeplinind astfel criteriile de navigație pe Dunăre. Lățimea totală a podului suspendat de la Brăila va fi de 31,70 metri. Calea pe pod va avea 22,00 metri și va fi alcătuită din 4 benzi de circulație de câte 3,50 metri lățime fiecare, 4 benzi de încadrare de câte 0,5 metri lățime, două acostamente de 1,50 metri lățime și o zonă mediană cu lățimea de trei metri. La acestea se adaugă, de o parte și de alta, două benzi adiționale pentru trafic pietonal, biciclete și întreținere, trotuarele având lățimi de câte 2,80 metri fiecare. Podul suspendat va fi poziționat între km 4+596,10 și km 6+570,52, pe drumul principal Brăila-Jijila, respectiv la kilometrul 165+800 pe fluviul Dunărea (kilometraj pe Dunăre, măsurat de la Sulina). Drumul principal Brăila – Jijila va avea o lungime de 19,095 kilometri și va fi prevăzut cu două benzi de circulație pe sens, benzi de încadrare, acostamente, zona mediană și zona de parapete, până la km 7+940. Drumul de legătură cu DN22 Smârdan – Măcin, cu o lungime de  4,328 km, va fi prevăzut cu o bandă de circulație pe sens. Acest drum urmează să pornească de la  km 7+940 al drumului principal (Brăila- Jijila) și se va intersecta cu DN22 (Smârdan-Măcin).

Articolul precedentDoi turişti români aflați în pericol de scufundare, salvaţi de poliţiştii de frontieră
Articolul următorDupă modelul Carniprod, și alţi crescători de porci pot cere scutire de la plata impozitelor locale!