Copil găsit decedat în cuva unei mașini de spălat

Copil găsit decedat în cuva unei mașini de spălat
În baza sesizării, un echipaj de poliție s-a deplasat la fața locului
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Tulcea au fost sesizați marți seara, prin apelul de urgență 112, cu privire la faptul că un copil, în vârstă de 7 ani, a fost găsit decedat în cuva unei mașini de spălat dintr-un imobil din municipiul Tulcea.
În baza sesizării, un echipaj de poliție s-a deplasat la fața locului unde au constatat că cele sesizate se confirmă, întrucât echipajul medical de intervenție a declarat decesul acestuia.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, conform art.192 din Codul penal și s-a dispus efectuarea unei necropsii medico-legale, pentru stabilirea circumstanțelor decesului.
De asemenea, polițiștii au informat reprezentanții D.G.A.S.P.C. Tulcea privind incidentul, pentru dispunerea măsurilor legale conform competențelor.
Cercetările continuă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea.
Citește și:
- 21:34 - Ce a obținut România după sprijinul acordat SUA: Nicușor Dan indică întărirea scutului de la Deveselu
- 20:22 - Mesaj ambiguu de la Donald Trump: fără planuri pentru trupe în Iran, în plină escaladare a conflictului
- 19:03 - Tensiuni în UE: liderii europeni nu reușesc să-l convingă pe Viktor Orbán să deblocheze finanțarea pentru Kiev
- 18:46 - Noi DEZVĂLUIRI BOMBĂ ale lui Cristian Rizea. Acuzații grave privind prejudicierea statului român
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











