Conferința de lansare a proiectului „Asistență tehnică pentru susținerea acțiunilor ce contribuie la realizarea obiectivelor strategice din cadrul Strategiei Integrate de Dezvoltare Durabilă”

 Asociația pentru Dezvoltare Intercomunitară ITI Delta Dunării a organizat miercuri, 2 octombrie 2019, conferința de lansare a proiectului „Asistență tehnică pentru susținerea acțiunilor ce contribuie la realizarea obiectivelor strategice din cadrul Strategiei Integrate de Dezvoltare Durabilă”, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) prin POAT 2014-2020.

Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 20.380.418,36 lei.

Obiectivul general:

  • Susținerea acțiunilor ce contribuie la realizarea obiectivelor pe sectoare prioritare ale SIDD DD, în vederea dezvoltării durabile a teritoriului ITI Delta Dunării

Obiectivele specifice:

  • Susținerea și urmărirea realizării modului de implementare a proiectelor în vederea monitorizării indicatorilor SIDD DD
  • Susținerea beneficiarilor în implementarea proiectelor în vederea atingerii unui grad înalt de absorbție la nivelul teritoriului ITI Delta Dunării, din finanțarea acordată prin mecanismul ITI

„Faptul că am semnat deja cea de-a treia cerere de finanțare, pentru un interval de cinci ani 2019-2023, cred că demonstrează importanța și utilitatea ITI atât în economia fondurilor europene cât și în economia locală.  Se asigură astfel funcționalitatea ADI ITI Delta Dunării atât în sensul sprijinului beneficiarilor pentru depunerea proiectelor acolo unde avem încă apeluri deschise și sume disponibile, cât și în monitorizarea proiectelor care intră în implementare din perspectiva Strategiei Integrate de Dezvoltare Durabilă a Deltei Dunării”, a declarat președintele Asociației pentru Dezvoltare Intercomunitară ITI Delta Dunării, Ilie Petre, în debutul conferinței.

  • 1000 de proiecte, cu o valoare de aproximativ 860 de milioane de euro, sunt deja contractate. Construcția podului peste Dunăre Tulcea – Brăila, proiectul fanion în teritoriul ITI

 Întrebat care este cel mai important proiect dezvoltat pe ITI, președintele Ilie Petre a răspuns: „ Fără îndoială că din punct de vedere al importanței pentru județ, pe primul loc avem Podul peste Dunăre Tulcea – Brăila. Din perspectiva implementării fondurilor prin ITI însă, cred că cel mai important lucru este că avem deja peste 1700-1800 de proiecte depuse, dintre care aproximativ 1000, cu o valoare de aproximativ 860 de milioane de euro, sunt deja contractate. Numărul acesta mare de proiecte demonstrează cât de importantă a fost implementarea acestui mecanism ITI în teritoriul pe care îl acoperă”.

 Prezent la eveniment, vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Dumitru Mergeani a subliniat încă de la începutul intervenției sale: „Ceea ce face ADI ITI Delta Dunării este demn de remarcat!. „Despre proiect vor vorbi inițiatorii, eu am venit să vă spun doar că suntem invidiați foarte mult de alte zone, de alte județe. La început am fost priviți cu foarte multă neîncredere, în sensul că se întrebau ce o să  face noi, la Tulcea, cu 1,2 miliarde euro, că sigur nu vom reuși absorbția acestei sume. Pe măsură ce au început să apară proiectele, a crescut și interesul pentru acest instrument ITI Delta Dunării.

 Săptămâna trecută, am avut în vizită la Tulcea pe ambasadorul Elveției, care era foarte bine informat cu privire la ceea ce se întâmplă aici. Știa despre acest instrument și se mira cum am reușit la Tulcea să realizăm acest instrument, să aducem atâția bani. A vizitat și Delta Dunării și a recunoscut că avem nevoie de acești bani și că nu a fost doar un moft al guvernanților și al celor care au susținut acest proiect ITI Delta Dunării.

 Suntem conștienți că mai sunt multe lucruri de făcut în acest județ, mai este nevoie de bani și de aceea dorința noastră, a Consiliului Județean Tulcea și a ADI ITI Delta Dunării, este o upgradare și o continuare a acestui instrument pe următorul exercițiu financiar, pentru că ne dorim să aducem mai mulți bani în Tulcea.  Vreau să vă mulțumesc tuturor celor care faceți posibil ca acești bani europeni destinați județului Tulcea să fie absorbiți și vă urez succes în continuare“, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Dumitru Mergeani.

  • Proiectul ITI Delta Dunării, bine cotat de Comisia Europeană

 Coordonatorul ITI Delta Dunării, Doina Surcel: „Am avut discuții recente cu reprezentanți ai Comisiei Europene și pot să vă spun că acest instrument nu numai că a fost bine cotat și apreciat, proiectul ITI Delta Dunării va continua.  De asemenea, vreau să evidențiez faptul că exemplul nostru a deschis apetitul mai multor comunități din țară unde se dorește construcția unui astfel de macanism.   Acest fapt confirmă că ITI Delta Dunării este un succes”

La evenimentul găzduit de Sala „Toma Caragiu” a Hotelului „Delta” alături de echipa ADI ITI Delta Dunării au fost prezenți beneficiari ai proiectelor ITI, reprezentanţi ai administraţiei locale și judeţene, ai Atorităților de Management care gestionează fondurile europene, societăţii civile şi ai mediului de afaceri.

 

 

Articolul precedentCopil de 8 ani rănit după o traversare a străzii Ciocârliei printr-un loc nepermis
Articolul următor„Prefectul” Teodora Lovin, laureată a Olimpiadei Internaționale de Limba Franceză