Sala de conferinţe a Hotelului Esplanada din municipiu a găzduit miercuri, 7 august 2019, conferinţa de lansare a proiectului „Soluții administrative moderne – dezvoltarea și implementarea de proceduri și mecanisme simplificate în sprijinul cetățenilor în cadrul Consiliul Județean Tulcea”.

La acest eveniment au participat vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Tulcea, Dumitru Mergeani şi Petre Badea. Au mai fost prezenţi reprezentanţi ai mediului instituţional, entităţi implicate în absorbţia fondurilor europene.

Flexibilizarea administraţiei judeţene şi Strategia de dezvoltare teritorială pentru perioada 2021-2027 sunt două dintre obiectivele proiectului implementat de Consiliul Judeţean Tulcea.

„Remarc faptul că, prin soluţiile propuse, proiectul ţinteşte o administraţie mai flexibilă iar acest lucru înseamnă şi acea debirocratizare dorită şi solicitată permanent de cetăţean, de societatea civilă.

Sintetic, este un proiect care îşi propune prin obiectivele fixate un plus de eficienţă şi orientare aplicată pe soluţionarea problemelor comunităţilor din judeţul Tulcea.

Mi-a atras atenţia Strategia de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Tulcea, parte a acestui proiect care stabileşte viziunea şi scenariul de dezvoltare teritorială pentru perioada 2021-2027. Este un capitol extrem de important pentru judeţul Tulcea pentru că, practic, vorbim de platforma pe care se vor realiza viitoarele proiecte de dezvoltare ale judeţului Tulcea.

Nu în ultimul rând, felicit echipa de la Consiliului Judeţean care, iată, reuşeşte să aducă mulţi bani în judeţul Tulcea şi datorită acestui instrument teritorial de investiţii ITI Delta Dunării”, a declarat Dumitru Mergeani, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, în deschiderea evenimentului.

La rândul său, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Petre Badea a felicitat echipa de proiect pentru „aceste soluţii moderne, viabile, care vin în sprijinul cetăţeanului”

Durata de implementare este de 24 de luni iar valoarea estimată pentru realizarea proiectului este de 3,1 milioane de lei (inclusiv TVA). Proiectul este finanţat din alocarea prevăzută pentru Instrumentul Teritorial de Investiţii Delta Dunării, în cadrul Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020.

 

 

Articolul precedent149 de datornici vor fi debranşaţi de la reţeaua de apă potabilă
Articolul următorPrima caravană medicală dedicată femeilor din Delta Dunării are loc pe 10 și 11 august, în satul Letea!