Duminică, 1 septembrie 2019, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu a participat la lucrările Conferinței naționale „Apele Unite ale României – AUR pentru 2030“, organizate de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 și Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, în cadul ediției din acest an a Festivalului RowmaniaFest.
La eveniment au fost prezenți multimplul campion Ivan Patzaichin, consilierul de stat Laszlo Borbely, consilierul de stat Radu Țipișcă, guvernatorul ARBDD, Cătălin Țibuleac și directorul general din cadrul Ministerului Apelor și Pădurilor, Gheorghe Constantin.
„Aș vrea să subliniez demersurile comune pe care autoritățile locale împreună cu Asociația domnului Ivan Patzaichin le-au făcut de-a lungul timpului. Aș da doar un singur exemplu: acum trei ani, am avut împreună o inițiativă prin care tulcenii și-au exprimat public o dorință, respectiv Portul Tulcea – înapoi la tulceni. Și acea inițiativă probabil că a avut răsunet în rândul factorilor de decizie de la București și, ulterior, portul a trecut în administrarea Consiliului Județean Tulcea, fiind „binecuvântat“ și cu o finanțare europeană. Avem speranța că până în iarnă lucrările de modernizare a portului să înceapă.
Nu au fost singurele lucruri pe care noi le-am făcut împreună. Întotdeauna am încercat să găsim soluții, am rezolvat cât s-a putut pentru tot ceea ce înseamnă Delta Dunării. Inițiativa privind acest Instrument Teritorial de Investiții de 1,2 miliarde euro a avut un aport deosebit din partea Asociației Ivan Patzaichin. Așa am reușit să identificăm anumite investiții prioritare pentru județ, pentru Deltă, pentru apele despre care vorbim în această conferință.
Noi ne dorim, pe acest demers de strategie națională de dezvoltare durabilă, domnule ministru, să nu uitați Tulcea și să ne sprijiniți în toate demersurile, pentru că Delta Dunării este depozitarul tuturor apelor din mare parte din Europa și din România, cu beneficiile dar și cu dezavantajele pe care le creează acest lucru.
Încercăm să devenim beneficiarii unei noi finanțări prin upgradarea strategiei ITI, ai unui noi instrument pe care îl vom raporta la investițiile aferente Deltei Dunării și orașului Tulcea, pentru a elimina toate necazurile care duc la poluarea apelor din zonă. Suntem în pole position pentru a obține o nouă finanțare, care să aibă în vedere Delta, apele ei, biodiversitatea.
De 28 de ani, Delta Dunării nu a fost tratată pe măsura importanței sale. Statul român trebuie să-și asume financiar alocări pentru Deltă, care nu are nicio șansă de a ajunge la standardele cerute dacă nu are o alocare anuală distinctă de la bugetul statului român pe managementul deșeurilor, pe decolmatări și pe alte acțiuni care au ca efect o apă curată, o Deltă curată, o Deltă vie“, a declarat președintele Horia Teodorescu.
Evenimentul urmărește creșterea gradului de conștientizare a administrațiilor publice și a publicului privind rolul râurilor în consolidarea comunităților durabile din România. Cu acest prilej, a fost sărbătorită Ziua Rezervației Biosferei Delta Dunării, celebrată, începând cu anul 2008, la 1 septembrie.