Colegiul Medicilor din România s-a  reunit astăzi la Tulcea într-o întălnire de lucru.

La eveniment au participat atât președintele Colegiului Medicilor din România, prov. univ. dr. Daniel Coriu, cât vicepreședintele structurii, dr. Valeria Herdea, respectiv secretarul Colegiului, dr. Gindrovel Dumitra, dar și directorul Colegiului Medicilor București, dr. Anamaria Nițulescu.

De asemenea, la discuții au mai luat parte Mirela Furtună, deputat în Parlamentul României, prefectul județului, Alexandru Dan Munteanu, primarul municipiului, Ștefan Ilie, dr. Emilia Stamate, președintele filialei Tulcea a Colegiului Medicilor din România, dr. Dumitru Vâlcu, secretar al Colegiului Medicilor Tulcea, dar și președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Tulcea, Eugenia Vasile, respectiv Carmen Caloianu, director executiv al Direcției de Sănătate Publică Tulcea.

Discuțiile au fost deschise de dr. Daniel Coriu, care a vorbit despre problemele cu care se confruntă sistemul sanitar din județul Tulcea și a explicat de ce intervenția în această zonă a țării ar trebuie să constituie o prioritate la nivel național. A calificat întâlnirea organizată la Tulcea drept o premieră, dată fiind deschiderea autorităților locale față de optimizarea sistemului de sănătate publică la nivelul județului.

„Nu poți avea un act medical de calitate, echitabil, în timp real, cu cinci medici pe urgențe, la Ambulanță. În ceea ce privește medicina de familie, Tulcea are un necesar de 122 de medici, dar are numai 80. Media medicilor la nivel național este 1 la 1600 persoane, iar la Tulcea este 1 la 2000 persoane. Spitalul județean duce lipsă de personal, există specializări deficitare, precum pediatria, neonatologia, dar și specializări neacoperite, așa cum este hematologia, alergologia. De asemenea, îngrijorătoare este și scăderea numărului de internări cu 37% la acuți și cu 20% la cronici, ceea ce poate constitui un semnal de alarmă pe termen lung pentru funcționarea spitalului județean“, a transmis, în deschiderea discuțiilor, profesorul Daniel Coriu.

Președintele Colegiului Medicilor din România a adus în discuție și faptul că județul Tulcea se poate constitui într-un proiect pilot de intervenție pentru revitalizarea sistemului de sănătate, un model ce ar urma să fie diseminat și în alte județe defavorizate din acest punct de vedere. Astfel, printr-un parteneriat între autoritățile publice din județ, structurile profesionale, dar și instituțiile centrale cu atribuții în domeniu se poate acționa pe termen scurt, mediu și lung pentru creșterea calității actului medical în Tulcea. Printre măsurile propuse de numără promovarea facilităților oferite de județul Tulcea la toate întâlnirile profesionale la care participă Colegiul Medicilor, dar și inițierea unor modificări legislative care să avantajeze județul Tulcea (accesibilizarea posturilor pentru cadrele medicale interesate, modificări privind rezidențiatul etc).

„Determinarea noastră de a ridica standardul Spitalului Județean de Urgență Tulcea poate fi probată prin investițiile europene realizate în această unitate sanitară, care își propune să fie una modernă, de interes pentru cadrele medicale. Dacă noi creăm condițiile necesare, investim în infrastructură și aducem tehnologie de top la Tulcea, atunci poate și cadrele medicale s-ar stabiliza aici, în județul nostru. Avem șapte proiecte în valoare de 70 de milioane de euro pentru modernizarea Spitalului Județean de Urgență  și vă spun că Tulcea se poate lăuda cu cea mai mare investiție din România finanțată cu fonduri europene pentru o unitate sanitară. Avem într-adevăr și o problemă de accesibilitate, care ar putea fi atenuată după finalizarea podului de peste Dunăre. Noi, autoritățile județene, am făcut și facem în continuare toate eforturile posibile pentru a le oferi tulcenilor calitate în actul medical. Dar dincolo de toate lipsurile de care s-a vorbit aici, vreau să vă spun că Tulcea a avut și are un corp medical de elită, de înaltă ținută morală și profesională. Ceea ce ne dorim să facem cu acest grup de lucru care s-a propus astăzi aici este să creăm starea sufletească, morală, pentru a determina medicii să se stabilizeze aici, în județul Tulcea“, a transmis președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.

 

 

Sursa: Realitatea de Tulcea

Articolul precedentNoul pachet social – Marius Budăi: Pensia minimă crește la 1.100 lei. La cât va ajunge salariul minim
Articolul următorVIDEO-Nicolae Ciucă, replică pentru PSD după anunțarea creșterii pensiilor: „Nu vorbim despre lucruri pe care nu le putem realiza”