Ministerul Educației a premiat ieri școlile înscrise în Competiția Națională „Şcoală Europeană”. Colegiul Economic „Delta Dunării” din Tulcea şi  Liceul Teoretic ”Gheorghe Munteanu Murgoci” Măcin au fost printre cele câteva zeci de instituţii de învăţământ premiate anul acesta.

Clasificarea tuturor școlilor înscrise în concurs poate și consultată la aici.

Numărul școlilor care au primit certificatul „Şcoală Europeană 2019″ a crescut la 87 de unități școlare, în comparație cu 65 câte au fost în 2018. Fiecare dintre aceste școli va primi certificatul „Şcoală Europeană 2019″ şi un premiu în valoare de 5.000 lei, care va fi utilizat pentru dotarea unităților. Multe dintre școlile premiate anul acesta au mai fost premiate și în anii trecuți.

Competiția „Şcoală Europeană” se organizează anual și se adresează tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar care au fost şi sunt implicate în programele europene din domeniul educației și formării profesionale și constă în evaluarea calității și coerenței managementului școlii, reflectat în documentele manageriale, precum și a impactului pe care activitățile derulate în cadrul proiectelor europene l-a avut asupra culturii organizaționale și a ethosului școlii.

Competiția a fost lansată în 2004 în semn de recunoaștere a contribuţiei şcolilor româneşti la sprijinirea eforturilor României de integrare în Uniunea Europeană, Competiţia pentru obţinerea certificatului „Şcoală Europeană” este recunoscută de instituțiile europene ca un bun exemplu de susținere și valorizare a parteneriatelor școlare dezvoltate în cadrul programelor europene din domeniul educației și formării profesionale.

 

Articolul precedentApelul ARBDD: Să ne unim eforturile pentrur combaterea poluării aerului!
Articolul următorZiua Învățătorului: Mesajul inspectorului general școlar Lucica Popișcă