Polițiștii Postului de Poliție Ceamurlia de Jos și cei din cadrul Postului de Poliție Baia au desfășurat mai multe activități în cadrul unei acțiuni pentru creșterea gradului de disciplină rutieră și combaterea braconajului piscicol.

Astfel, polițiștii au depistat, pe raza localității Ceamurlia de Jos, un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din București, care transporta cu o autoutilitară, cantitatea de 494 de kilograme de pește proaspăt, de diferite specii, în scopul comercializării. În urma controlului efectuat, polițiștii au constatat că persoana în cauză nu deținea documente justificative de proveniență.

Întreaga cantitate de pește, în valoare de aproximativ 4.000 de lei a fost ridicată în vederea confiscării și predată spre valorificare unei societăți specializate.

În cauză, polițiștii desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui şi altor vieţuitoare acvatice obţinute din pescuit ori produselor din peşte” prevăzută și sancționată de Ordonanța de Urgență a Guvernului 23/2008, privind pescuitul și acvacultura.

Articolul precedentO sută de sindicalişti de la „Solidaritatea Sanitară” vor picheta Prefectura!
Articolul următorLecţie de folclor la Teatrul Jean Bart din Tulcea