Cadavrul unui bătrân a fost descoperit azi dimineaţă în lacul Ciuperca

72993806_523066661823870_3005493903286599680_n
În această dimineaţă în jurul orei 7.30, agenţii de securitate de pe malul lacului Ciuperca au văzut plutind în apropierea malului dinspre Blocul Pelican, ceva ce părea a om înecat. Corpul, cu faţa în jos, avea la suprafata doar trunchiul, aşa că agenţii de securitate, cu ajutorul unei cange improvizate, au încercat să tragă la mal corpul suspect. După ce s-au chinui aproape două ore, au reuşit să scoată din apă cadavrul unui bărbat în jur de 60-65 de ani. "Am vrut să ne asigurăm că nu chemăm ISU degeaba. Putea fi orice şi nu ne-am riscat să dăm o alarmă falsă" - ne-a spus unul dintre agenţii de pază. Poliţia, ambulanţa şi ISU au ajuns la faţa locului. S-a constatat că bărbatul scos sin apă era decedat şi acum urmează necropsia pentru a se stabili cauza decesului. Conform surselor de la faţa locului, pe cadavru nu apar urme de violenţă, dar nu este exclus ca decesul să fi survenit în urma unor circumstante suspecte. Misterul decesului va fi confirmat după necropsie. La prima vedere, bărbatul nu pare a fi fost un om al străzii, fiind îmbrăcat îngrijit. Din păcate, asupra sa nu au fost găsite documente care să îi ateste identitatea. E foarte posibil ca în viitorul apropiat să fie anunţată dispariţia sa de către rude sau cunoştinţe.
Citește și:
- 11:43 - Sorin Grindeanu, mesaj de susținere după victoria lui Peter Magyar: „România și Ungaria sunt parteneri solizi pentru NATO și UE”
- 11:23 - Gigi Becali a rămas fără permis în noaptea de Paște
- 10:54 - Prognoza meteo pentru următoarele zile. Cum va fi vreme după Paști
- 10:51 - Premierul Ilie Bolojan, mesaj după alegerile din Ungaria: Felicitări și apel la consolidare a parteneriatului strategic
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











