În perioada imediat următoare va avea loc o acţiune de reporpulare cu sturioni de către vecinii din Bulgaria iar conducerea ARBDD atrage atenţia pescarilor cu privire la prezenţa puilor sălbatici de sturion din specia nisetru (Acipenser gueldenstaedtii) în apele Dunării. Potrivit ARBDD „în perioada 11-12 iunie 2019, colaboratorii noștri de la WWF Bulgaria vor elibera în zona Belene (Km 573) un număr de aproximativ 15000 – 20000 de pui de nisetru, cu o dimensiune de aproximativ 10 cm, ceea ce ar putea duce la prinderea lor în plasele pescărești. 
Populaţia de sturioni din Dunăre a scăzut în ultimul secol la un nivel care face ca speciile să fie critic periclitate. Prin urmare, există o nevoie urgentă de conservare prin repopulare și reintroducerea sturionilor în habitatele naturale. 
Astfel, Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării face apel către pescarii ce practică pescuitul comercial în perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării, să descurce fără întârziere din uneltele de pescuit puii de sturion capturați accidental și să îi elibereze cu prioritate în mediul natural. Eliberarea puilor de sturion în special, dar și a celorlalte specii de pești subdimensionați, este un gest de normalitate și moralitate, dar totodată şi de legalitate, întrucât reținerea acestor specii de sturion se pedepsește conform normelor în vigoare. 
În perimetrul rezervației, pescuitul sturionilor în alt scop decât cel științific sau pentru producerea de material biologic pentru repopulare și acvacultură este interzis conform legii.

Articolul precedentTânăr de 18 ani din Topolog reţinut pentru tâlhărie!
Articolul următorProiecţii de film în cadrul Festivalului Pelicam la Teatrul Jean Bart!