Poliţiştii de frontieră tulceni au descoperit într-un atelaj hipo, condus de un cetățean român, 14 plase monofilament în care se aflau aproximativ 170 kilograme peşte, pentru care bărbatul nu deţinea documente legale.

În data de 27.11.2018, în jurul orei 15:30, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Poliției de Frontieră Tulcea au oprit pentru control, pe raza localităţii Valea Nucarilor, un atelaj hipo. Acesta era condus de cetățeanul român H.G., în vârstă de 36 ani, domiciliat pe raza judeţului Tulcea.

În urma verificării atelajului, au fost descoperite 14 plase de tip monofilament în care se aflau 169 kilograme de peşte, din speciile singer, babușcă, biban, șalău, plătică şi caras, în stare proaspătă, pentru care persoana în cauză nu a putut prezenta documente legale.

Întreaga cantitate de peşte a fost predată unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar plasele monofilament, în lungime de aproximativ 1.110 metri, au fost ridicate în vederea confiscării.

În cauză, poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.

 

Articolul precedentRECOMANDĂRI ÎN ATENȚIA CONDUCĂTORILOR AUTO PRIVIND CIRCULAȚIA ÎN CONDIȚII METEO NEVAFORABILE
Articolul următorMinistrul sănătății a fost la Tulcea. Spitalul e OK. Păcat că nu vin medicii!