Festivalul Internațional de Film Independent „Anonimul”, ajuns la cea de-a XV-a ediţie, prezintă anul acesta un program extins de filme românești, în avanpremieră în România sau lansate deja în circuitul cinematografic. „Anonimul 15” se va desfășura în perioada 6-12 august 2018 conform tradiţiei la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.

Vor fi proiectate la Festival filme premiate sau în premieră cum ar fi:

UN PAS ÎN URMA SERAFIMILOR (România, 2017), regia Daniel Sandu- în prezența lui Vlad Ivanov, recompensat anul acesta cu Premiul Gopo pentru Cel mai bun actor într-un rol principal;

POROROCA (România, 2017), regia Constantin Popescu- prezentat în premieră mondială în Competiția Festivalului de Film de la San Sebastian, 2017 și câștigător al Premiului pentru Cel mai bun actor- Bogdan Dumitrache;

SOLDAȚII. POVESTE DIN FERENTARI (România, 2017), regia Ivana Mladenovic;

DACII LIBERI (documentar, România, 2018)- proiectat în prezența co-regizoarei Monica Lăzurean-Gorgan și

CADOUL DE CRĂCIUN (scurtmetraj, România, 2018), cu Ioana Flora și Adrian Văncică în rolurile principale- proiectat în prezența regizorului Bogdan Mureșanu.

Lineup competițional

Ediţia din acest an a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL are şase titluri propuse de curatorul de film Ludmila Cvikova pentru Competiția de Lungmetraj:

-DISAPPEARANCE, regia Ali Asgari, Iran- Qatar, 2017- prezentat în premieră mondială în cadrul Competiției Orizzonti la Festivalul Internațional de Film de la Veneția în 2017. Regizorul Ali Asgari a câștigat Premiul Ovidiu Bose Paștină pentru scurtmetrajul THE SILENCE, regizat împreună cu Farnoosh Samadi, la ANONIMUL 2017.

-3/4 (THREE QUARTERS), regia Ilian Metev, Germania- Bulgaria, 2017- recompensat cu Leopardul de Aur al secțiunii Cineasti Del Presente a Festivalului de Film de la Locarno, 2017;

-DJON AFRICA, regia Filipa Reis și João Miller Guerra, Portugalia, 2018- prezentat în premieră mondială în Competiția Hivos Tiger a Festivalului Internațional de Film de la Rotterdam, 2018;

-NERVOUS TRANSLATION, regia Shireen Seno, Filipine, 2018- câștigător al Premiului NETPAC la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam, 2018;

-UNDER THE TREE, regia Hafsteinn Gunnar Sigurðsson, Islanda- Danemarca- Polonia- Germania, 2017-  prezentat  în premieră mondială în Competiția Orizzonti a Festivalului Internațional de Film de la Veneția în 2017.

-SECRETUL FERICIRII, debutul în regie al actorului Vlad Zamfirescu este entry-ul românesc din Competiția de Lungmetraj. Inițial un spectacol de teatru după un text scris de Alexandru Popa și pus în scenă tot de Vlad Zamfirescu la Godot Cafe Teatru, filmul urmărește doi prieteni care descoperă că fericirea unuia depinde de nefericirea celuilalt, pentru că resursele de fericire sunt limitate. Cu Teo Marton, Irina Velcescu și Vlad Zamfirescu, SECRETUL FERICIRII a fost prezentat în premieră mondială la TIFF 2018. Vlad Zamfirescu este cunoscut publicului pentru rolurile sale din filmele STARE DE FAPT, ITALIENCELE, RESTUL E TACERE sau serialele HBO IN DERIVA si RAMAI CU MINE.

Cele șase titluri concurează pentru Trofeul ANONIMUL, acordat exclusiv pe baza voturilor exprimate de publicul prezent la Sfântu Gheorghe.

Competiţia de surtmetraje

Peste 400 de scurtmetraje din 46 de țări au fost înscrise pentru Competiția de Scurtmetraj Internațional și Scurtmetraj Românesc ANONIMUL 15, selecția acestora aparținând criticului de film Ionuț Mareș.

„Diversitatea, inclusiv geografică și culturală, e importantă, cu atât mai mult cu cât cinema-ul este și o deschidere spre alte lumi decât cele cu care suntem obișnuiți. Însă asta nu înseamnă că am făcut în vreun fel rabat de la valoare în favoarea diversității. Dimpotrivă: originea atât de neașteptată și de amestecată a filmelor a venit de la sine, abia după cel mai important criteriu, care trebuie să fie întotdeauna calitatea discursurilor cinematografice propuse (originalitate + îndrăzneală). Sper ca fiecare din cele 14 scurtmetraje internaționale să vă surprindă! Competiția românească are 12 filme. Este o selecție care îmbină nume deja consacrate (în regia de scurtmetraj sau chiar în regia de lungmetraj) cu tineri și foarte tineri cineaști aflați la început de drum. O nouă tendință, reflectată și în această selecție, pare să fie dorința unor actori de a se lansa (și) în regie. Și o fac foarte promițător” spune Ionuț Mareș.

Competiție Scurtmetraj Internațional:

THE KNIFE SALESMAN, regia Jamie Helmer & Michael Leonard, Australia;

DENISE, regia Rossella Inglese, Italia;

I’M COLD MEAT, regia Romain Laguna, Franța;

DRIVING LESSON, regia Jarno Lindemark, Finlanda;

RIDGELAND, regia Taylor MacDonald, SUA;

JODILERKS DELA CRUZ, EMPLOYEE OF THE MONTH, regia Carlo Francisco Manatad, Filipine- Singapore;

RETOUCH, regia Kaveh Mazaheri, Iran;

MIRAGE, regia Emiliano Granada Ortega, Spania;

A COLD SUMMER, regia Ji Qiaowei, China- Franța;

LETTERS, regia Alexander Savarsky, Rusia;

MOTHER, regia Rodrigo Sorogoyen, Spania;

LIKE A GOOD KID, regia Arian Vazirdaftari, Iran;

NO MILEAGE, regia Jack Wake-Walker, Columbia;

ACCELERATE, regia Dian Weys, Africa de Sud.

Competiție Scurtmetraj Românesc:

PESCĂRUȘUL, regia Alex Baciu și Maria Popistașu;

LAME DUCK, regia Cristian Bota;

MICHELANGELO, regia Anghel Damian;

APRILIE, VIS, regia Andrei Inizian;

LINIȘTE, regia Alex Iureș;

PRIMA LOVITURĂ, regia Peter Kerek;

8, regia Mihai Pârcălabu;

TOTUL E FOARTE DEPARTE, regia Emanuel Pârvu;

DATE NIGHT, regia Stela Pelin;

STRĂINUL, regia Alexandru Ranta;

EMIGRANȚII, regia Andra Salaoru;

MISTERUL UNUI CAZ SIMPLU, regia Vera Surățel.

Cele 14 scurtmetraje internaționale, respectiv cele 12 scurtmetraje românesti concurează pentru premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj străin și Cel mai bun scurtmetraj românesc, acordate prin votul publicului.

Cea de-a 15-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL este organizată de Fundația Anonimul și Asociația FAMart..

Articolul precedentCampanie de donare de sânge la Tulcea
Articolul următorArgint la „naţionale” la proba 1500 de metri pentru CSM Danubiu