Cu sprijinul jandarmilor tulceni, Crăciunul acesta va fi unul cu bucurie și zâmbete pentru Florentina, o fetiță de trei anișori, care își trăiește copilăria mai mult prin spital, pentru că  micuța a fost diagnosticată cu leucemie, familia fiind nevoită să facă multe drumuri la Institutul Clinic Fundeni pentru tratament.

Încă din toamna acestui an, jandarmii au aflat de povestea Florentinei și au ajutat la strângerea de donații pentru a sprijini familia greu încercată.

Pentru că Florentina mai are o surioară în vârstă de 5 ani, Moș Crăciun a îndesat în sacul lui mai multe jucării, cărți de povești, rechizite, dulciuri și hăinuțe. Moș Crăciun a fost primit cu un pahar de lapte, fursecuri, colinde și multă nerăbdare, iar jandarmii, spiridușii moșului, au fost bucuroși să îndeplinească misiunea de Crăciun – să aducă zâmbete acolo unde viața a adus multe încercări unei familii.

Bucuria și emoția copiilor a fost cea mai mare răsplată, însă dorința jandarmilor este ca Florentina să se poată bucura de viață, joacă și iubire alături de surioară și părinți.

Această acțiune de suflet a fost posibilă prin implicarea voluntară a jandarmilor tulceni, care au acceptat provocarea Jandarmeriei Argeș de a aduce fericirea pe chipul unor copii în prag de sărbători și au preluat Ștafeta Faptelor Bune.

În continuare, Jandarmeria Tulcea va lansa către alte instituții din țară provocarea de a accepta Ștafeta Faptelor Bune, sperând astfel să motiveze cât mai multe persoane să ofere ajutor celor care au cu adevărat nevoie.

 

Imagine

Imagine

Sursa foto IJJ Tulcea

Sursa: Realitatea de Tulcea

Articolul precedentMAE, avertisment după ce Ucraina a adoptat legea minorităților naționale – Critici dure de la București
Articolul următorPrognoză nouă pentru Crăciun și Anul Nou. Cum va fi vremea