Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Tulcea au desfășurat pe 16 noiembrie o acțiune comună cu polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Măcin, pe raza localităților Carcaliu, Jijila și Luncavița, în vederea descoperirii, prevenirii și combaterii infracțiunilor economice pe linie de contrabandă, evaziune fiscală, emiterea și folosirea de certificate covid 19 în mod ilegal, precum și a stării de alertă actuale
Polițiștii au efectuat controale la 7 agenți economici, constatând faptul că 4 din aceștia nu au emis bonuri fiscale pentru toate sumele de bani încasate din vânzarea produselor, sens în care au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale în valoare de 6.500 de lei, conform O.U.G. nr. 28/1999 rep., privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice cu memorie fiscală. De asemenea, polițiștii au confiscat 552,63 de lei, sumă neînregistrată în aparatul de marcat cu memorie fiscală.
În cadrul acțiunii, polițiștii au verificat persoanele prezente în societățile comerciale, în vederea prevenirii utilizării certificatelor covid 19 în mod ilegal.
Au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, conform Legii nr.55/2020, pentru nerespectarea măsurilor privind portul măștii de protecție.
IPJ Tulcea
Sursa: Realitatea de Tulcea