Studiul de fezabilitate pentru modernizarea falezei Dunării ar putea fi finalizat în prima parte a lunii septembrie a acestui an, ceea ce ar însemna că cererea de finanţare se poate depune imediat după, respectiv în a doua parte a lunii septembrie a acestui an.
Consiliul Judeţean Tulcea a preluat, prin hotărâre de consiliu adoptată în şedinţa de la sfârşitul lunii trecute şi porţiunea de faleză ce a fost în proprietatea municipiului Tulcea astfel încât, abia din această lună se poate spune că legal toată faleza Dunării aparţine Consiliului Judeţean.
„Consiliul local a aprobat într-o trecută şedinţă predarea falezei Dunării către noi iar hotărârea de preluarea s-a adoptat la sfârşitul lunii iunie, în sedinţa ordinară. Abia de acum se poate spune că faleza Dunării aşa cum o ştiu tulcenii ne aparţine nouă, Consiliului Judeţean, şi intenţia declarată în că de anul trecut a fost aceea ca după preluare să avem studiul de fezabilitate care să ne permită aplicarea unei cereri de finanţare. Acest lucru se va întâmpla mai mult ca sigur, din datele mele, undeva în prima parte a lunii septembrie astfel încât în a doua parte a lunii septembrie să putem depune cererea de finanţare. Discuţii despre cum va arăta faleza au mai fost şi vor mai fi pentru că planşa de lucru, ca să zic aşa, trebuie agreată de toată lumea. De aceea aş vrea ca în perioada imediat următoare să avem o întâlnire cu operatorii economici din Portul Tulcea la aceeaşi masă cu specialiştii astfel încât să găsim cele mai bune soluţii”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu.
În eventualitatea în care studiul de fezabilitatte va fi realizat până la începutul lunii septembrie şi nu ar fi motive să nu se întâmple acest lucru, cu cererea de finanţare depusă până la sfârşitul lunii septembrie se poate ca proiectul de reabilitare şi modernizare a falezei Dunării să aibă prima lună de implementare în primăvara anului viitor.