Duminică, 12 mai, vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Petre Badea, a participat la Sarighiol de Deal, la  deschiderea ultimei seri a Festivalului Internațional Multietnic al Păstoritului, manifestare culturală ajunsă la cea de-a XVII-a ediție.

„Vreau să-l felicit în primul rând pe domnul Caimacan, sufletul acestui festival, om cu har, pentru modul în care reușește, an de an, să organizeze acest Festival Internațional Multietnic al Păstoritului. În viața unui popor, cultura, tradiția și credința sunt trăsăturile principale. Ceea ce se prezintă astăzi pe scenă la Sarighiol de Deal este autenticitate nealterată, este expresia creației materiale și spirituale de milenii a popoarelor pe care le unește acest obicei, această îndeletnicire a păstoritului. Vă mulțumesc frumos pentru invitație și ne bucură faptul că avem ocazia să sprijinim astfel de manifestări culturale, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Petre Badea.

Pe lângă invitații tradiționali, ultima seară a Festivalului a beneficiat de prezența Ansamblului Aromânilor Grămoșteni din Skopje, Macedonia și a Ansamblului folcloric Valenașii din valeni, Republica Moldova. Ambele recitaluri au fost apreciate de publicul numeros și au fost răsplătire cu aplauze.

 

 

Articolul precedentProiectul Wisa a adus la Tulcea 30 de elevi din Turcia, Grecia şi Republica Cehă
Articolul următorSpectacol – lecție de folclor oferit de Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei”