În ședința de vineri a Consiliului Județean Tulcea, va fi supus aprobării un proiect de hotărâre privind modificarea și completarea Înțelegerii de Cooperare  dintre Judeţul Tulcea şi Raionul Cahul din Republica Moldova, președintele Horia Teodorescu urmând a fi mandatat să semneze un Act Adițional în acest sens.

„Prin proiectul de hotărâre inițiat se propune modificarea și completarea Înțelegerii de  Cooperare dintre județul nostru şi Raionul Cahul din Republica Moldova, semnată la data de 7 decembrie 2018, la Cahul.

Având în vedere că forma Înțelegerii de Cooperare semnată în decembrie 2018 este una generală, se dorește modificarea și completarea acesteia astfel ca, pe viitor, să putem încheia contracte de finanțare pentru realizarea unor proiecte de interes pentru raionul Cahul“, a declarat președintele Horia Teodorescu.

Modificările şi completările Înțelegerii de  Cooperare, propuse prin Actul adiţional, se referă la faptul că părțile au convenit să dezvolte cooperarea, potrivit nivelului lor actual de dezvoltare, în următoarele domenii: economie și comerț, atragerea investițiilor și crearea întreprinderilor mixte, educație, sănătate, știință și tehnologie, sport, turism și recreere, direcția cultural – umanitară,  agricultură, eficiență energetică și surse regenerabile (alternative) de energie, ecologia și protecția mediului înconjurător.

De asemenea, modificările vizează faptul că părțile vor coopera și prin încheierea acordurilor de finanţare pentru realizarea unor obiective de investiţii, programe, stagii de pregătire profesională şi a altor acţiuni care contribuie la dezvoltarea relaţiilor de prietenie, din domeniile care fac obiectul  Înţelegerii de Cooperare. Părțile vor suporta cheltuielile apărute în cursul implementării Înțelegerii de Cooperare, în limitele stipulate de legislațiile naționale.

Pentru realizarea obiectivelor din Înțelegere, Judeţul Tulcea poate participa la realizarea şi finanţarea unor obiective de investiţii ale Raionului Cahul din Republica Moldova, a unor programe comune culturale, sportive, de tineret, educaţionale şi de sănătate, stagii de pregătire profesională şi a altor acţiuni care contribuie la dezvoltarea relaţiilor de prietenie, conform legislaţiei în vigoare.

Actul adițional prin care se dorește modificarea și completarea Înțelegerii de Cooperare dintre Județul Tulcea și Raionul Cahul a fost transmis spre avizare la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, respectiv la Ministerul Afacerilor Externe, ambele ministere exprimându-și avizul favorabil.

Articolul precedent1900 de exemplare de nisetru de un an eliberate în Dunăre
Articolul următorBătrân de 80 de ani, găsit mort, parţial carbonizat, într-un apartament din Tulcea