dav

În ultima lună, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea au venit medici noi, ca urmare a negocierilor purtate de echipa manageriala a spitalului şi preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu, atât la nivelul Ministerului Sănătăţii, dar şi la multe spitale mari din ţară. Unii deja au început munca, alţii sunt pe parcurs, dar important este ca au semnat şi vor rămâne aici.
Astfel, la secţia cardiologie, domnului doctor Leonard Lachiadopol, intrat „în pâine” din luna noiembrie, i se va alătura doctorul Bogdan Arsenie, specialist cardiolog, care a trecut cu brio de examen şi a depus documentaţia pentru repartizarea unei locuinţe de serviciu.
Pe secţia Medicală II, a dat examen şi a fost admisă doamna doctor Carmen Ilinca, medic specialist în boli interne.
La chirurgie, au fost prinşi în schema de specialişti medicii Mihai Pleşca şi Diana Nicolaescu,tot în urma unor examene.
„Eforturile noastre sunt permanente şi cred că nu există lună din acest an să nu fi făcut lobby la minister sau în centrele universitare, pentru a găsi o metodă prin care să aducem medici specialişti la spitalul din Tulcea. Suntem în contact permanent cu factorii decizionali din sănătate şi ne dorim ca şi pe parcursul acestui an să reuşim să mai convingem câţiva medici să se alăture echipei de specialişti din spitalul judeţean” – a declarat pentru ziarul nostru Horia Teodorescu, preşedintele CJ Tulcea.

Articolul precedentAccident grav lângă Carcaliu, cu două victime S-a cerut intervenția elicopterului SMURD
Articolul următorDoar câteva mese libere la al doilea Revelion al Pensionarilor!