Ansamblul artistic Baladele Deltei al Primăriei municipiului Tulcea a vândut marea majoritate a biletelor pentru Revelionul Pensionarilor, pe care-l organizează la sfârşitul lunii, în zilele de sâmbătă, 26 ianuarie 2019 şi respectiv duminică, 27 ianuarie 2019. Potrivit managerului Ansamblului artistic Baladele Deltei al Primăriei municipiului Tulcea, maestrul Ştefan Coman,

„aşa cum era şi de aşteptat, cele mai multe cereri au fost pentru cele şase sute de bilete din prima seară care s-au vândul din prima zi.  Totuşi şi pentru a doua seară, cea de duminică 27 ianuarie a fost cerere fiind vândute deja 446 din cele 600 de bilete. Practic au mai rămas doar câteva mese libere pentru a doua seară a Revelionului Pensionarilor”.

Preţul unui bilet este anul acesta de 110 lei, cu 20 de lei mai mult decât cel de anul trecut, dar chiar şi în aceste condiţii se pare că Revelionul Pensionarilor se anunţă un nou „succes de casă” al Ansamblul artistic Baladele Deltei, în parteneriat cu Direcţia de Asistenţă şi Protecţie Socială Tulcea. Asta pentru că deja peste o mie de oameni vor petrece la sfârşitul acestei luni într-un cadru plăcut cu multă muzică şi cu o supriză …populară, foarte îndrăgită publicului larg.

Revelionul pensionarilor va avea loc la Esplanada Parc iar pentru pensionari, din centrul municipiului, de la staţia Hotel Delta, se vor pune la dispoziţie gratuit autobuze pentru transportul acestora la evenimentul programat de la ora 15.00 în ambele zile şi de asemenea transport gratuit şi de la Esplanada Parc, tot cu autobuze de la Societatea Transport Public..

Articolul precedentMedici noi la Spitalul Judeţean Tulcea
Articolul următorPrin lege, ajutor de stat pentru pescuit şi acvacultură!