Azi, 1 decembrie 2018, cu prilejul sărbătoririi ZILEI NAŢIONALE A ROMÂNIEI, Instituţia Prefectului – Judeţul Tulcea şi Garnizoana Tulcea au organizat în Piaţa Tricolorului din municipiul Tulcea, începând cu orele 10.00, o ceremonie militară şi religioasă dedicată acestui eveniment, după următorul program:
Primirea oficialităţilor şi prezentarea onorului;
Salutul drapelului de luptă şi intonarea imnului de stat;
Oficierea serviciului religios;
Alocuţiuni ale oficialităţilor locale;
Depuneri de coroane (jerbe) de flori;
Cel mai așteptat moment al festivităților a fost defilarea gărzii de onoare şi a tehnicii auto.
Potrivit comandantului Garnizoanei Tulcea, Cosmin Frone, în acest an au participat cei mai mulți militari, peste 150, de la Ministerul Apărării Naționale și respectiv Ministerul Afacerilor Interne.
Manifestările de la Tulcea continuă la Sala Sporturilor cu un spectacol folcloric organizat de Asamblul Baladele Deltei.
Articolul precedentSubstanţele psihoactive au fost cele care au cauzat accidentul de vineri seară de la benzinărie
Articolul următorBursa Locurilor de Muncă pentru persoanele cu Dizabilități