O turistă de 54 de ani din București, care s-a accidentat în Munții Măcinului, a fost găsită de pompierii militari după aproximativ două ore de la apelul la 112. A fost transportată cu o targă specială până la ambulanță
Pompierii ISU Delta au fost anunțați prin apel 112 despre faptul că pe o potecă a Munților Măcinului, o persoană a s-a accidentat la picior și nu mai poate continua deplasarea.
Către locul indicat cu ajutorul localizării GSP a telefonului persoanei care a apelat sistemul unic de urgență a plecat un echipaj format din 5 subofițeri cu o autospecială de primă intervenție, iar după aproximativ 2 ore salvatorii au identificat grupul de turiști și victima ce avea nevoie de îngrijiri medicale.
În urma evaluării victimei a fost constat un traumatism la nivelul membrului inferior stâng, iar acesta a fost imobilizat. A fost transportată cu ajutorul unei tărgi speciale ce este folosită pentru transportul victimelor în zone greu accesibile, într-o zonă de unde poate fi preluată de un echipaj medical al Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea.
Misiunea a fost una contratimp deoarece locația GPS transmisă de apelant a fost una eronată din cauza lipsei de semnal din zonă, iar salvatorii au făcut eforturi de a localiza grupul de turiști, mai ales că era esențial de a găsi persoana vătămată înainte de căderea nopții.
Sursa: Realitatea de Tulcea