Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat cererea de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană chiar în timpul negocierilor ruso-ucrainene din Belarus. Zelenski a declarat luni că țara ar trebui să fie primită în Uniunea Europeană în procedură de urgență. La ceremonia de semnare au participat președintele Radei Supreme Ruslan Stefachuk și prim-ministrul Denys Shmyhal.

Premierul Denys Shmygal a anunțat că Ucraina solicită aderarea la Uniunea Europeană, scrie Unian.net.

„Ucrainenii au dovedit de mult că suntem cu toții parte integrantă a comunității europene. Este timpul să o punem pe hârtie. Ucraina solicită aderarea la UE conform unei proceduri speciale. Suntem recunoscători partenerilor noștri pentru sprijinul acordat și deciziile prompte”, a transmis premierul Ucrainei. 

Documentul a fost publicat de autoritățile ucrainene.

Imagine

Sursă Foto: Unian.net

Articolul precedentPrimii militari francezi au ajuns la baza Mihail Kogălniceanu
Articolul următorBărbat înecat în apele Dunării