În cadrul proiectului “VOLEI – UNITATE ÎN DIVERSITATE”, proiect cofinanţat din bugetul local al municipiului Tulcea, în perioada 18-20 Octombrie 2019 s-a desfăşurat la Tulcea cea de a VIII-a ediţie a Memorialului “FLORIN MINA”.
Turneul a avut un caracter internaţional, la startul competiţiei fiind aliniate echipele din Tulcea, Constanţa, Buzău, Oneşti, Bârlad şi Chişinău (Republica Moldova). Echipele au fost împărţite în două grupe, respectiv Grupa A – Tulcea, Oneşti, Buzău şi Grupa B – Constanşa, Bârlad, Chişinău.
Echipa gazdă a reuşit să se impună în grupă, câştigând cele două meciuri în dauna echipelor din Oneşti, respectiv Buzău. În urma desfăşurării meciurilor, echipa ACS Volei Delta Tulcea şi-a câştigat prezenţa în marea finală alături de echipa Tomis Constanţa.
După o finală controlată de la început până la sfârşit de echipa gazdă, ACS Volei Delta Tulcea s-a impus cu scorul de 2-0, ridicând deasupra capului marele trofeu.
“Turneul de la Tulcea reprezintă un turneu de tradiţie în peisajul voleiului desfăşurat la această categorie de vârstă, iar mesajul nostru se referă la faptul că sportul, în general, nu ţine cont de vârstă, iar pe de altă parte, având în vedere “spiritul Deltacons” al marii echipe de volei din Tulcea, suntem încrezători că, la un moment dat, se vor găsi oameni a căror performanţa în business va fi transpusa într-un nou proiect al unei viitoare campioane” a afirmat Preşedintele ACS Volei Delta Tulcea, Adrian Caragea.
Următorul turneu la care ACS Volei Delta Tulcea a fost invitată se va desfăşura la Ungheni – Republica Moldova, în perioada 01 – 03 Noiembrie 2019.
ACS Volei Delta Tulcea s-a prezentat la startul turneului în următoarea componenta: Adrian CARAGEA, Doru ENACHE, Valentin ZADACENCU, Gheorghe CARAMILEA, Ion ZAHARIA, Tiberiu NAN, Viorel VOINEA, Silviu POIDA, Costel ESCU, Valentin NECHIFOR, Gabriel IUROV, Eugen ZACHITEANU, Marius RADU şi George POPESCU. Marii absenţi ai echipei au fost Valeriu CICÎRÎC şi Cosmin GAVRILĂ din cauza unor probleme medicale. Le urăm sănătate maximă şi îi aşteptăm cât mai curând posibil “la fileu”!

Articolul precedentAutotren ieşit în decor între Atmagea şi Horia din cauza ceţii
Articolul următorSe lucrează pe Podgoriilor. De mâine se va circula pe două sensuri între Isaccei şi Victoriei