Cele trei zile de foc de la Craiova, în cadrul turneului semifinal de calificare, au însemnat pentru cadeţii lui Burungiu doar o altă probă de antrenament pentru marele turneu. Tinerii tulceni au trecul fără probleme de toate cele trei echipe, dovadă fiind rezultatele înregistrate: CNNT Craiova – CSS Tulcea 0-3, CSS Tulcea – Academia de Volei Titanii 3-0 şi CS Arcada Galați – CSS Tulcea 1-3, băieţii noştri calificându-se în turneul final de pe primul loc.
„Aceste rezultate dovedesc încă o dată că avem un lot bun, pregătit să înfrunte nume mari din ţară. Dacă primele două meciuri le-am câştigat la zero, în întâlnirea de azi, băieţii s-au relaxat puţin şi au reuşit să piardă un set. Chiar şi aşa, îi felicit şi pe ei şi pe susţinătorii veniţi la Craiova tocmai de la Tulcea! O merită din plin. Acum ne întoarcem acasă cu gândul doar la turneul final. Ne aşteaptă multă muncă, pentru că şi adversarii vor fi mult mai puternici! Sunt optimist şi cred în aceşti copii mununati!” ne-a declarat telefonic antrenorul Constantin Burungiu, la finalul meciului de azi.
Nu putem decât să aplaudăm rezultatul şi să le ţinem pumnii pentru o grupă uşoară şi meciuri favorabile! Bravo copii, bravo antrenori!

Articolul precedentVoleibalistele de la ,,Ion Creangă” s-au calificat la faza națională ONSȘ!
Articolul următorMicii şahişti tulceni au câştigat faza zonală de la Buzău