Președintele Klaus Iohannis și Premierul Florin Cîțu au participat miercuri, în orașul Dăbuleni, județul Dolj, la prima acțiune din cadrul campaniei de împădurire în zona deșertificată din sudul României, inițiată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.
Acțiunea de plantare pe teren nisipos se desfășoară în marja Zilei Internaționale a Pădurilor, tema din acest an fiind Restaurarea Pădurilor.
Alături de Iohannis și Cîțu au fost prezenți mai mulți membri ai Guvernului.
”Anul trecut, am participat și am și oferit patronajul unei acțiuni de reîmpădurire, sub sloganul ”O pădure cât o țară. Am reușit să plantăm peste 50 de milioane de puieți.
S-a conturat ambiția de a face mai mult anul acesta și în cei care urmează pentru a da un impuls acestei campanii extinse. M-am angajat să continui, împreună cu Guvernul, autoritățile și specialiștii noștri.
În Dolj, pământul arabil s-a transformat în teren nisipos. Dacă nu se face nimic, nisipul se duce mai departe. Deja avem o pierdere de 1.000 de teren agricol în fiecare an. Cealaltă chestiune ține de mediu și de nevoia de a avea mai multe păduri. Cu toții ne dorim un mediu curat pentru noi și generațiile care vin.
Metoda cea mai eficientă pentru a combate schimbările climatice este extinderea suprafețelor pădurilor.
Am hotărât să alocăm 1,5 miliarde de euro pentru reîmpăduriri prin cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență”, a declarat Șeful statului.
”Alocăm resursele prin PNRR, poate și resurse bugetare, dar provocarea pentru acest Guvern este să aducem gradul de împădurire de la aproape 30% peste media europeană, de 38%. Prezența mea aici este pentru a arăta că susțin această campanie”, a spus și Premierul.
Președintele Klaus Iohannis a discutat și cu autoritățile centrale și locale prezente la eveniment despre măsurile care vor fi luate pentru a accelera campania de împădurire pe terenuri degradate și nisipoase, o componentă importantă a Programului Național de Împăduriri, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale. În contextul schimbărilor climatice, trebuie intensificat efortul de împădurire mai ales în sudul României, în județe care au deficit de pădure și sunt mai expuse la deșertificare, susține Șeful statului.
Sursa: Realitatea Din PNL