Un copil de 2 ani a cazut de la o balustradă a etajului 1 de la un mall din Arad. Micuțul a fost transportat în stare gravă la spital. În momentu tragediei, copilul era alături de familie.
Un copil de aproximativ doi ani a căzut de la etaj în interiorul unui mall din municipiul Arad, sâmbătă seară, iar rănile suferite sunt foarte grave, fiind transportat la un spital din Timişoara.
Potrivit mai multor martori care au sunat la 112, copilul a fost însoţit de familie, dar la un moment dat s-a strecurat pe lângă o balustradă, un spaţiu îngust aflat între balustradă şi un perete, căzând de la înălţime la parterul mall-ului.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj medial SMURD, care a constatat că micuţul era inconştient. După mai multe manevre medicale realizate la faţa locului, medicii au transportat victima în stare de comă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, însă de acolo a fost transferat la Timişoara.
„Copilul care a căzut la mall a fost trimis la Timişoara la Neurochirurgie. Pacientul este în stare critică”, a declarat purtătorul de cuvânt al SCJU Arad, Simina Roz.
Poliţiştii au preluat cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.
sursa foto: specialarad.ro