Imagini incredibile au fost surprinse în stațiunea Costinești. Un bărbat și-a făcut propria trecere de pietoni într-o intersecție, revoltat că autoritățile nu se ocupă.

Întregul moment a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă. Individul ar fi chiar proprietarul unui magazin aflat în intersecție, iar pentru a face accesul mai ușor către chioșc, și-a trasat singur trecerea cu var alb.

Ca să nu fie încurcat de mașini, o altă persoană s-a așezat în mijlocul străzii pe un scaun pentru a devia traficul. Trecerea de pietoni improvizată pare să dateze de ceva vreme deoarece, pe asfalt, se pot observa dungile desenate, cel mai probabil, și în verile anterioare. Oamenii legii susțin că nu au primit nicio sesizare în acest sens.

Din imagini se observă că proprietarul magazinului nu doar că și-a trasat propria trecere de pietoni către afacerea lui dar a ocupat și întregul trotuar. Astfel, pietonii nu pot trece decât printre colacii și jucăriile de plajă chinezești pe care le vinde buticarul. 

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorPreședintele Macron a ajuns în România – Întâlnire cu Bogdan Aurescu, după vizita istorică în China