Informații de ultima oră de la operațiunea de căutare a submarinului Titan, care a dispărut în cursul zilei de duminică, 18 iunie, în afundul Oceanului Atlantic! Paza de Coastă a Statelor Unite a declarat joi, 22 iunie, că o navă subacvatică a localizat un câmp de resturi în apropierea Titanicului.

Paza de Coastă a Statelor Unite a transmis, printr-o postare pe Twitter, că o navă subacvatică a localizat un câmp de resturi în apropierea Titanicului, în timpul căutărilor submersibilului dispărut cu cinci persoane la bord, care se afla într-o expediție pentru a vedea epava Titanicului.

Un robot operat de la distanță (Victor6000) capabil să ajungă pe fundul ocenaului și să transmită imagini la suprafață a fost amplasat de cercetătorii francezi în zona în care a dispărut submersibilul Titan. Acesta dispune de două brațe mecanice care pot face manevre extrem de delicate, cum ar fi tăierea sau îndepărtarea de resturi.

Cu toate acestea, nu au fost oferite prea multe detalii privind descoperirea, cum ar fi dacă oficialii cred că resturile au legătură cu Titan. Căutările au depășit joi, 22 iunie, pragul critic de 96 de ore. În continuare, experții evaluează zona urmând ca datele să fie prezentate într-o conferință de presă.

Potrivit OceanGate Expeditions, care operează submarinul Titan și al cărui director executiv, Stockton Rush, se află la bordul navei dispărute, vehiculul avea o rezervă de oxigen de circa patru zile atunci când a fost lansat duminică dimineața în Atlanticul de Nord.

Cu toate acestea, experții au subliniat că aceasta a fost o aproximare imprecisă la început și ar putea fi extinsă dacă pasagerii au luat măsuri pentru a conserva aerul respirabil.

Autoritățile speră că sunetele subacvatice ar putea ajuta la restrângerea căutărilor, a căror arie de acoperire a fost extinsă la mii de mile – de două ori mai mare decât Connecticut și în ape de 4 kilometri și jumătate adâncime. Oficialii Gărzii de Coastă au declarat că zgomote subacvatice au fost detectate în zona de căutare marți și miercuri.

Articolul precedentVIDEO Speriat, un pui de urs s-a urcat în copac, la o înălțime de 20 de metri, în orașul Covasna! O ursoaică a fost ucisă!
Articolul următorHainele tale sport au un miros neplăcut și după ce le-ai spălat? Iată ce trebuie să faci