Superstiţii MARŢI 13. MARŢI 13, două semne rele care, alăturate, dau fiori multora. Superstiţiosi sau nu, nu se poate ca această dată să treacă neobservată! De ce creează probleme cele două semne puse alături? Pentru că ambele, separat, au conotatia lor negativă. Multe popoare consideră numărul 13 ca fiind blestemat. Se zice că numărul 13 este considerat aducător de nenorociri si pentru că, la Cina cea de taină, au stat la masă 13 persoane, cei 12 apostoli si Iisus, înainte ca Mântuitorul să fie crucificat. Puţini oameni au curajul să cheme la masă 13 musafiri.

Superstiţii MARŢI 13. Ziua de marti este considerată, alături de ziua de vineri ca fiind o zi cu trei ceasuri rele.

SUPERSTIŢIA din jurul zilei de marţi, 13 este reprezentată, de fapt, de o combinaţie a două frici distincte: prima, cea de numărul 13, care este numită şi triskaidekaphobia şi teama inexplicabilă de zilele de marţi.

 

Ca rezultat al existentei acestei fobii, la unele cladiri înalte etajul 13 nu exista, fiind denumit 14, de asemenea numarul 13 la case este adeseori „uitat”.

Superstiţii MARŢI 13. În creştinism, frica de numărul 13 vine din superstiţii care nu pot fi verificate integral. Iuda Iscariotul a fost al treisprezecelea apostol şi al treisprezecelea sosit la Cina cea de Taină. De atunci, se crede că aduce ghinion să existe 13 persoane la masă.

 

Superstiţii MARŢI 13. 13 superstiţii legat de MARŢI 13
1. Dacă un copil să naşte într-o zi de MARŢI 13, nu va avea noroc niciodată.

2. Un om născut într-o zi de MARŢI 13 va muri tânăr.

3. Un copil născut într-o zi de MARŢI 13 va avea mereu ghinion, dar o parte din această nefericire va fi înlăturată dacă ziua naşterii lui va fi tăinuită.

4.  Se spune, de asemenea, că dacă numele persoanei conţine, în total, 13 litere, persoana nu este dintre cele mai norocoase…

 

5. Un copil născut într-o zi de MARŢI 13 va trebui să poarte cu el un picior de iepure de la un iepure ucis la miezul nopţii de un fermier saşiu. Dacă copilul va pierde piciorul de iepure, va muri.

6. Dacă o femeie îşi serbează ziua într-o zi de MARŢI 13, în mai puţin de un an se va căsători şi va avea un copil.

7. Este de rău augur să te căsătoreşti într-o zi de MARŢI 13.

8. Dacă un cortegiu funerar taie calea unui om într-o zi de MARŢI 13, atunci persoana în cauză va fi condamnată la moarte.

9. Cine iese din casă în noaptea de MARŢI 13 va avea convulsii.

10. Dacă 13 persoane stau la o masă pe data de MARŢI13, una dintre ele se va îmbolnăvi grav.

11. Nu purta negru în ziua de MARŢI 13, sau în scurt timp vei purta doliu.

12. Nu te tunde în ziua de MARŢI 13, sau cineva din familia ta va muri.

13. Nu te muta în casă nouă într-o zi de MARŢI 13, vei avea ghinion.

MARŢI 13. De ce este marţi 13 o zi cu ghinion
Ziua de marţi are trei ceasuri rele după o regulă din astrologia orară. În astrologie, orele nu au 60 de minute şi fiecare zi începe cu altă oră, ceasul folosind planetele şi nu cifrele. Astfel, marţea trei ore sunt patronate de planeta Marte, planetă considerată malefică, iar cele trei ore sunt considerate şi ele rele. În restul săptămânii, sunt doar două ore guvernate de Marte.

Romano-catolicii văd însă altfel ziua de 13. Pe 13 iunie ei îl sărbătoresc pe Sfântul Antons de Padova, unul dintre cei mai iubiţi sfinţi ai lor. Este ziua în care se rosteşte o rugăciune specială care dă posibilitatea fiecăruia de a cere un anumit dar. Funeraliile Sfântului s-au ţinut într-o zi de marţi, zi în care au avut loc numeroase minuni şi vindecări, aşa că aceasta a rămas ziua în care credincioşii i se roagă.

Cu toate că numărul 13, de sine stătător, este considerat de greci unul aducător de noroc, combinaţia marţi şi data de 13 este considerată fatidică. Totul a plecat de la faptul că într-o zi de marţi (ce-i drept nu 13), Constantinopolul a căzut în mâna otomanilor. Şi nici un grec nu va demara vreun proiect într-o zi de marţi 13.

Spaniolii, mexicanii şi latino-americanii au „martes trece”. Şi, după cum consideră ei, marţea este ziua lui Marte, zeul roman al războiului, care aduce cu sine numai necazuri.

Anticristul apare în Biblie în Capitolul al 13-lea din Apocalipsă, iar Adam, spun unii, a mâncat din fructul oprit într-o zi de marţi.

În mitologia scandinavă, se spune că 12 zei s-au adunat la o sărbătoare atunci când un al 13-lea zeu, Loke, a venit şi el. Se zice că Loke l-a omorât, după masă, pe Balder, cel mai iubit dintre zei.

Cifra 13 este atribuită în anumite culturi tradiţionale divinităţii însăşi. Unii o încadrează pompos la „legende urbane”. În calendarul mayaş, anul avea 13 luni şi 13 zodii. În lucrările de numerologie această cifră apare investită cu următoarele semnificaţii simbolice: are proprietăţi purificatoare, reprezintă încercarea, suferinţa şi moartea – în sensul că distruge un înveliş material pentru a face trecerea la un nivel superior de existenţă.

În Caballa numărul 13 este asociat Şarpelui, Dragonului, Satanei şi Criminalului, dar totodată în creştinism este atribuit Fecioarei Maria, a cărei menire este să zdrobească ţeasta Satanei. Este, de asemenea, numărul eternei reîntoarceri, al ciclicităţii, al spiralei, al perpetuei reînnoiri, care supune cosmosul unor permanente mişcări şi oscilaţii. Este simbolul unei fiinţe care îngenunchează în faţa tronului divinităţii: 1 în faţa lui 3. Deopotrivă reprezintă manifestarea binelui sau răului generatoare de putere – după Schwaller.

În mitologia egipteană, în Templul lui Osiris, 13 figurează ca simbol al eternei creaţii şi distrugeri a vieţii.

În Tarot, arta divinatorie, există cartea denumită Moartea XIII, ce prevesteşte o problemă. Deşi nu este cea mai rea carte din pachet, simbolurile desenate pe ea au făcut-o cea mai cunoscută şi cea mai de temut. Arcana desemnată în Tarot de cifra 13 este aceea fără nume, asociată cu „trecerea”, „descompunerea”, moartea, transmutaţia, echivalente simbolic etapei de „putrefacţie” din cadrul procesului alchimic. Al 13-lea capitol al „Revelaţiei” îi este dedicat Anticristului.

Marii conducători se temeau de ziua de 13. Spre exemplu, Sir Winston Churchill nu călătorea într-o asemenea zi decât dacă era absolut necesar. La fel procedau şi Napoleon, Mark Twain sau Franklin Delano Roosevelt. Misiunea Apollo 13 a fost lansată la ora 13:13 şi abandonată în ziua de 13 aprilie 1970.

Articolul precedentRomânia vrea să blocheze Austria la preluarea șefiei OSCE
Articolul următorRomânia, cuprinsă de GER – proces de răcire accentuată