Primăria municipiului Tulcea a început, duminică, să dezinfecteze cu soluţie pe bază de clor străzile din oraş, în contextul pandemiei de coronavirus, a anunţat viceprimarul Andaluzia Luca.

Acţiunea este efectuată de societatea Servicii Publice SA şi vizează atât străzile principale, cât şi cele secundare.

„Chiar dacă astăzi (duminică – n.r.) nu au fost acoperite toate străzile din oraş, acţiunea de dezinfectare va continua zi de zi, atâta vreme cât va fi nevoie. Mâine (luni – n.r.), vor sosi noi provizii de clor şi dezinfectanţi, astfel încât acţiunea de dezinfectare să se poată desfăşura în bune condiţii”, a menţionat viceprimarul.

Potrivit Prefecturii judeţului Tulcea, 20 de persoane se află în prezent în carantină, alte 78 sunt izolate la domiciliu, iar până acum nu s-a înregistrat niciun caz confirmat de coronavirus.

„Fiecare primărie din judeţ are lista cu persoane izolate la domiciliu şi oferă pachete cu alimente şi produse igienico-sanitare acestora. În sprijinul autorităţilor, se află şi reprezentanţii Societăţii Naţionale de Cruce Roşie”, a precizat prefectul Alexandru Iordan.

Până în prezent, autorităţile au înregistrat două suspiciuni de infectare cu coronavirus, dar ambele au fost infirmate de rezultatele analizelor făcute ulterior.

Articolul precedentLudovic Orban, ANUNȚUL pe care-l așteaptă toată România. Măsuri ISTORICE în țară
Articolul următorIohannis, așteptat să emită decretul prin care instituie starea de urgență! Declarații de presă la ora 15.00