Zelenski anunță finalizarea documentului privind garanțiile de securitate pentru Ucraina. Acesta va ajunge pe masa lui Trump

Zelenski anunță finalizarea documentului privind garanțiile de securitate pentru Ucraina. Acesta va ajunge pe masa lui Trump
Documentul va ajunge pe masa lui Trump
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că documentul referitor la garanțiile de securitate pe care Statele Unite le-ar putea acorda Ucrainei după încheierea războiului cu Rusia este aproape finalizat și urmează să fie prezentat președintelui american Donald Trump.
Anunțul a fost făcut joi, la finalul unor discuții desfășurate la Paris cu emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner, în marja reuniunilor internaționale dedicate sprijinului pentru Ucraina.
„Documentul bilateral asupra garanțiilor de securitate pentru Ucraina este acum practic pregătit să fie finalizat la cel mai înalt nivel cu președintele SUA”, a transmis Zelenski într-o postare pe Facebook.
Negocierile au avut loc în contextul summitului „Coaliției de Voință”, unde majoritatea statelor europene care susțin Kievul au convenit asupra pregătirii unei forțe multinaționale ce ar urma să fie desfășurată în Ucraina pentru monitorizarea unei eventuale încetări a focului, sub coordonarea Statelor Unite.
Planul ar putea fi pus în aplicare doar după semnarea unui acord de pace cu Rusia, scenariu care rămâne incert. Moscova a reacționat dur la aceste inițiative, reiterându-și opoziția față de orice prezență militară străină pe teritoriul ucrainean.
Autoritățile ruse au calificat „Coaliția de Voință” drept o „axă a războiului” și au avertizat că eventualele trupe occidentale desfășurate în Ucraina vor fi considerate „ținte militare legitime”.
Citește și:
- 20:11 - George Simion, mesaj de forță de la tribuna Parlamentului: „Voi, puterea, ați închis Realitatea Plus”
- 19:02 - Întrebat despre starea sa mintală, Trump răspunde ironic: „SUA au nevoie de mai mulți oameni ca mine”
- 18:26 - Bogdan Chirieac, reacție după retragerea licenței Realitatea Plus de către CNA: „Așa ceva nu este permis în democrație”
- 18:23 - Robert Turcescu, reacție după decizia CNA la adresa Realității PLUS: „Urmează partidele politice, mare atenție”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











