Tulcea. Jandarmul care a înotat 24 de ore, peste 42 km, pentru a susține un copil bolnav

Tulcea. Jandarmul care a înotat 24 de ore, peste 42 km, pentru a susține un copil bolnav
, Sorin Andrici a înotat 24 de ore, parcurgând peste 42 km, pentru a-i face cel mai de preț cadou micuțului Adrian, în vârstă de 10 ani, care are nevoie de sprijin financiar pentru o operaţie în străinătate.
Jandarmul tulcean, Sorin Andrici, a înotat 24 de ore, parcurgând peste 42 km, pentru a-i face cel mai de preț cadou micuțului Adrian, în vârstă de 10 ani, care are nevoie de sprijin financiar pentru o operaţie în străinătate.
În data de 1 iunie, chiar de Ziua copilului, el și-a depășit limitele și a înotat timp de 24 de ore în bazinul din municipiul Tulcea pentru a strânge fondurile necesare băiețelului care suferă de Sindromul Angelman și epilepsie, acesta urmând să fie operat în Turcia. Timp de trei luni, jandarmul s-a antrenat pentru acest ,,maraton de înot”, așa cum îi place lui să spună, iar eforturile au fost astăzi răsplătite. Acum este mulțumit sufletește că a făcut tot ceea ce i-a stat în putință pentru a aduce o speranță în familia lui Adrian.
Andrici Sorin nu este la prima acțiune de acest gen, el reușind în urmă cu 2 ani să înoate în 12 ore, peste 22.000 de metri, în sprijinul colegului său, care de asemenea, a avut nevoie de sprijin material pentru un tratament medical, astfel că și de această dată, nu a putut sta deoparte și a acceptat o nouă provocare, pentru o cauză nobilă.
Micuțul Adrian-Mihai Eni, în vârstă de 10 ani, are nevoie de ajutorul nostru! Are dreptul la o viață normală iar asta stă în puterea noastră! Dacă doriți să susțineți efortul colegului nostru, puteți dona și în perioada următoare pentru Adrian, folosind contul tatălui său:
Titular: IONUT ENI
IBAN: RO17RZBR0000060016515113
Valuta: Lei
Nume banca: Raiffeisen Bank
Cod Swift banca: RZBRROBU
Sursa: Realitatea de Tulcea
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 18:17 - Pensiile din iunie vor veni cu întârzire din cauza sărbătorilor legale
- 17:46 - La 102 ani merge la serviciu, învață olărit și scrie poezii. Povestea bărbatului pe care internetul l-a numit „cel mai fericit om din lume”
- 17:35 - Bătaie generală în Centrul Vechi: Fanii ucraineni veniți la un concert s-au încăierat cu un grup de motocicliști
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News














