Colet suspect din Elveția, interceptat la Galați: trei arme letale ascunse într-un pachet primit de soția suspectului

Colet suspect din Elveția, interceptat la Galați: trei arme letale ascunse într-un pachet primit de soția suspectului
Colet suspect din Elveția, interceptat la Galați
Un bărbat din Galați a fost reținut de polițiști, după ce soția sa a intrat în posesia unui colet sosit din Elveția, în care erau ascunse arme letale. Intervenția a avut loc pe 14 decembrie, în parcarea unui centru comercial din municipiu, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Galați.
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au prins în flagrant o femeie în vârstă de 36 de ani, imediat după ce ar fi ridicat coletul expediat prin intermediul unei firme de transport de marfă și persoane.
„În interiorul coletului, disimulate într-o cutie, au fost descoperite trei arme letale, calibru 7,5 × 55 mm, în stare de funcționare, supuse regimului autorizării, care ar fi fost expediate de către soțul femeii, un bărbat de 38 de ani.
În cursul zilei de astăzi, 17 decembrie, bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, cu propunerea luării unei măsuri preventive”, a transmis IPJ Galați.
Ancheta este în desfășurare, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările în care armele au fost expediate din străinătate și scopul pentru care urmau să fie introduse în țară.
Citește și:
- 19:02 - Întrebat despre starea sa mintală, Trump răspunde ironic: „SUA au nevoie de mai mulți oameni ca mine”
- 18:26 - Bogdan Chirieac, reacție după retragerea licenței Realitatea Plus de către CNA: „Așa ceva nu este permis în democrație”
- 18:23 - Robert Turcescu, reacție după decizia CNA la adresa Realității PLUS: „Urmează partidele politice, mare atenție”
- 18:18 - Românii protestează pașnic, miercuri, în fața sediului CNA. Oamenii sunt revoltați de decizia de suspendare a licenței realitatea Plus
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











