FACTURI MAI MICI LA ENERGIE PENTRU CONSUMATORII CU UTILIZARE RIDICATĂ

Scăderi de până la 20% după 1 iulie
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat vineri că aproximativ 1,45 milioane de locuri de consum casnic din România — adică 17% din total — ar putea beneficia de o scădere de până la 20% a facturilor la energie electrică după 1 iulie. Aceștia sunt consumatorii care utilizează în medie peste 255 kWh/lună, iar în prezent plătesc un tarif plafonat de maximum 1,3 lei/kWh.
Ministrul a explicat, într-o postare pe Facebook, că pentru acești consumatori există deja în piață oferte în jur de 1 leu/kWh, ceea ce ar putea duce la facturi mai mici în contextul liberalizării parțiale a pieței.
Statistic, din cele 8,7 milioane de locuri de consum casnic:
46% consumă în medie doar 46 kWh/lună, cu o factură lunară de aproximativ 32 lei,
37% au un consum mediu de 147 kWh/lună și plătesc în jur de 118 lei/lună.
Burduja a subliniat că România a menținut prețuri plafonate timp de trei ani, având unul dintre cele mai mici tarife din UE. De asemenea, a promis că după 1 iulie toți consumatorii vulnerabili vor primi sprijin financiar din partea statului pentru a-și achita facturile.
Totuși, ministrul avertizează că pot exista variații de preț în funcție de furnizor, consum și evoluția pieței. Creșterea producției prin investiții este cheia stabilizării prețurilor, a adăugat el, menționând că în 2024 au fost puși în funcțiune 1.251 MW noi, iar alți 2.500 MW sunt planificați până la finalul anului.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 15:14 - România, tot mai dependentă de gazul extern. Importurile au crescut masiv, pe fondul declinului extracției interne
- 12:32 - Ciobanii din Sibiu se revoltă față de acordul Mercosur
- 19:34 - România: făină ieftină, pâine scumpă. De ce produsele de bază costă mai mult decât în Spania sau Italia
- 12:05 - Minerii protestează în fața Guvernului: cer venituri compensatorii și tichete de masă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News










