VREMEA 28 FEBRUARIE. VREME ÎNCHISĂ ȘI PLOI ÎN MAJORITATEA REGIUNILOR

VREMEA 28 FEBRUARIE. VREME ÎNCHISĂ ȘI PLOI ÎN MAJORITATEA REGIUNILOR
Vremea va fi predominant închisă, iar valorile de temperatură, în scădere față de intervalul anterior
Astăzi, vremea va fi predominant închisă, iar valorile de temperatură, în scădere față de intervalul anterior -îndeosebi în regiunile intracarpatice- se vor situa în marea lor majoritate în jurul normelor datei. Ziua, va ploua la început în Banat și Crișana, apoi în Maramureș, Transilvania și local în Oltenia, iar în Muntenia și Moldova pe arii restrânse vor fi burnițe sau ploi slabe. În cursul nopții vor fi ploi pe arii relativ extinse în centrul, sudul și estul țării (exceptând Dobrogea unde acestea vor fi izolate), iar spre sfârșitul intervalului în vestul și nordul Moldovei vor fi condiții de lapoviță.
La munte precipitațiile vor fi mixte, iar în a doua parte a intervalului, la altitudini de peste 1500 m vor predomina ninsorile; vor fi condiții de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări mai ales pe parcursul zilei, în estul teritoriului și pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 și 12 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -1 și 5 grade, cu cele mai ridicate valori pe litoral. Pe alocuri se va semnala ceață.
În București, vremea se va menține închisă, cu nebulozitate stratiformă și probabilitate ridicată de ceață dimineața. Spre seară, dar mai ales noaptea, trecător va ploua slab sau va burnița. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 4...6 grade, iar cea minimă de 1...2 grade.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 09:16 - Ora 10:00 - Protest pașnic în fața CNA, după suspendarea licenței Realitatea Plus. Forțele de ordine sunt deja mobilizate în jurul instituției
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











