Vremea 2 ianuarie - Precipitații în majoritatea regiunilor țării

Vremea 2 ianuarie - Precipitații în majoritatea regiunilor țării
Temperaturile maxime se vor încadra în general între 4 și 12 grade
Astazi, vremea va fi caracterizată tot de temperaturi peste cele specifice perioadei. Ziua, cerul va fi temporar noros și va ploua slab, pe arii restrânse în sud-estul țării, iar în zona Carpaților Orientali vor fi precipitații mixte. Din orele serii nebulozitatea va fi în extindere în cea mai mare parte a teritoriului, astfel încât în cursul nopții vor fi ploi în regiunile nord-vestice și pe spații mai mici în cele vestice și nordice, în timp ce în zonele montane aferente, vor fi lapovițe și ninsori.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona montană, în special la altitudini mari în Carpații Orientali și Occidentali, iar la viteze mai mici - în a doua parte a intervalului și în zonele joase din nord-vest. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 4 și 12 grade. Pe arii restrânse, în special în sud și est, se va semnala ceață.
In Bucuresti, valorile termice vor fi în continuare mai mari decât cele normale, astfel că maxima va atinge 9...11 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări în primele ore ale zilei și din nou noaptea. Vântul va sufla în general slab. Spre sfârșitul intervalului vor fi condiții de ceață.
La munte, Ziua, cerul va fi temporar noros și vor fi precipitații slabe mixte în Carpații Orientali. Din orele serii nebulozitatea va fi în extindere în toate masivele, iar în cele vestice și nordice pe spații mici se vor semnala lapoviță și ninsori.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona montană, în special la altitudini mari în Carpații Orientali și Occidentali. Valorile termice vor fi în scădere față de intervalul anterior.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










