Un șarpe de peste un metru a pătruns într-un spital. Momente de panică

Momente de panică, la începutul acestei săptămâni, într-un spital din România!
Momente de panică, la începutul acestei săptămâni, într-un spital din România!
Un șarpe de peste un metru a pătruns pe o ușă de acces în interiorul Spitalului Orășenesc din Balș, județul Olt. După ce a intrat pe holul unității medicale, speriată de oameni, reptila a intrat într-o sală de mese.
La scurt timp după ce șarpele a pătruns în spital au fost anunțați jandarmii. Aceștia l-au prins rapid, iar apoi l-au eliberat în mediul natural.
“Ieri a avut loc incidentul. Știți că este invazie de șerpi în județ, iar unul a ajuns în curtea spitalului. A intrat pe hol, unde a fost văzut de un asistent care a anunțat prezența șarpelui la 112. Au sosit jandarmii, l-au prins și gata. Totul a durat cam 10 minute. Nu a avut loc nici un incident neplăcut”, a precizat managerul unității sanitare, Ramona Costache, pentru olt-alert.ro.
În această perioadă a fost observată o invazie de șerpi în mai multe zone din județul Olt. Mai multe cazuri cu reptile apărute pe străzi, în gospodării și chiar sub capota unor autoturisme au fost semnalate în Slatina și Balș, unde jandarmii au intervenit pentru îndepărtarea târâtoarelor.
Citește și:
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
- 14:57 - România sub zăpezi. Intervenții de urgență în 7 județe pentru salvarea persoanelor înzăpezite și refacerea rețelei electrice
- 12:32 - Ciobanii din Sibiu se revoltă față de acordul Mercosur
- 11:49 - Circulația trenurilor, afectată de viscol. Oamenii sunt blocați în vagoane. Întârzieri de peste trei ore
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











