UN PELERIN ROMÂN, GRAV RĂNIT PE MUNTELE ATHOS. A FOST TRANSPORTAT CU ELICOPTERUL LA UN SPITAL DIN SALONIC

UN PELERIN ROMÂN, GRAV RĂNIT PE MUNTELE ATHOS. A FOST TRANSPORTAT CU ELICOPTERUL LA UN SPITAL DIN SALONIC
Un pelerin român aflat pe Muntele Athos a fost transportat de urgență cu elicopterul la un spital din Salonic, după ce a suferit un accident grav în timpul coborârii de la un schit izolat.
Un pelerin român aflat pe Muntele Athos a fost transportat de urgență cu elicopterul la un spital din Salonic, după ce a suferit un accident grav în timpul coborârii de la un schit izolat. Potrivit presei elene, bărbatul a căzut și a suferit o leziune severă la cap, în timp ce se afla într-un grup de pelerini.
Însoțitorul său, tot român, a alertat autoritățile, iar aviația militară elenă a mobilizat un elicopter de intervenție rapidă. Până la sosirea acestuia, doi monahi instruiți în prim ajutor i-au acordat îngrijiri medicale de urgență.
Intervenția a fost coordonată și de conducerea civilă a Sfântului Munte, care a trimis la fața locului zece pompieri specializați în salvări montane. În mai puțin de 45 de minute de la apelul de urgență, victima a fost preluată și transportată la una dintre cele mai performante unități medicale din Grecia, potrivit Ziarului Amprenta, care citează autorități și presa elenă.
Surse citate de chilieathonita.ro atrag atenția că accidentele sunt frecvente pe Muntele Athos, din cauza traseelor nemarcate, terenului dificil și a condițiilor meteo imprevizibile.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 12:16 - Zelenski, mesaj dur pentru Putin după atacurile devastatoare din adâncul Rusiei: „A sosit timpul să punem capăt acestui război” – VIDEO
- 12:11 - Nicolae Voiculeț, apel sfâșietor după explozia din Portul Constanța: „Mi-am strâns copilul în brațe și m-am rugat lui Dumnezeu. Vrem adevăr! Vrem CSAT acum!”
- 11:04 - Captură impresionantă a Poliției Române. 4 kg de cocaină și 26 de kg de canabis, descoperite la un ucrainean
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News














